Locuitorii sectorului 1 îşi pot reînnoi de mâine contractele de închiriere a locurilor de parcare
0Locuitorii Sectorului 1 își pot reînnoi, începând de mâine, contractele de închiriere a locurilor de parcare de reședință.
Timp de trei luni de zile, până pe 31 martie, cetățenii din acest sectorsunt așteptați la sediul Administrației Domeniului Public Sector 1, din Bulevardul Poligrafiei nr. 4, pentru depunerea documentației necesare reînnoirii contractului încheiat în anul 2011.
Pentru a închiria un loc de parcare de reședință, bucureștenii din sectorul 1 trebuie să depună următoarele acte: cerere de închiriere, copie după actul de identitate al solicitantului cu domiciliul în imobilul respectiv, copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care îl deţine, o schiță cu amplasamentul locului de parcare solicitat și o taxă de 76,65 lei pe loc pentru fiecare autoturism pe an.
Dacă până la data de 31 martie, cetăţenii care au avut contract de închiriere a unui loc de parcare pe anul precedent nu își manifestă intenția de a-l reînnoi, Administrația Domeniului Public Sector 1 poate atribui locul de parcare respectiv oricărei persoane interesate.
În Sectorul 1 există peste 8.000 de locuri de parcare de reședință care se adaugă celor peste 100.000 de locuri de parcare create prin introducerea sensurilor unice pe străzile secundare. Programul de introducere a sensurilor unice a fost demarat încă de la sfârșitul anului 2007, până în acest moment fiind introduse sensuri unice pe o treime din arterele secundare din această zonă administrativă.
Potrivit hotărârilor Consiliului General al Municipilui Bucureşti în vigoare, atribuirea locurilor în parcările de reşedinţă se face numai cu îndeplinirea cumulativă a unor condiţii. Astfel, nu se poate aloca mai mult de un loc de parcare pe apartament. Totodată, locuri de aprcare se atribuie numai pentru autoturisme şi doar persoanelor persoanelor fizice care domiciliază în imobilul respective. De asemenea, locurile pot fi date numai pentru autoturismele proprietate personală, pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de leasing şi pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de comodat.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Serviciul Parcaje al ADP Sector 1, telefon: 021/319.32.58/int. l15 sau 021/319.32.59.