Bucureşti: Ucis pe trecerea de pietoni de un şofer fără permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bătrân de 75 de ani a fost spulberat pe o trecere de pietoni din zona Colentina, la culoarea verde a semaforului, ieri, la prânz.

Aflat la volanul unui Ford Galaxy, cetăţeanul palestinian  Mohammed Mohaisen, de 47 de ani, nu a ţinut cont de culoarea roşie şi l-a accidentat mortal pe bătrânul care traversa regulamentar pe Şoseaua Colentina, dinspre strada Zidari către Şoseaua Mihai Bravu. Victima a murit pe loc şi a fost aruncată în urma impactului la câteva zeci de metri.

Şoferul a fugit de la locul accidentului, fiind prins ulterior de un echipaj al Poliţiei Rutiere la Piaţa Sfântul Gheorghe. „Conducătorul auto este cetăţean palestinian refugiat în Franţa, posesor al unui permis auto eliberat de autorităţile franceze. El avea permisul suspendat de poliţiştii din Hunedoara, de la data de 7 iulie, pentru nerespectarea limitei de viteză“, a declarat subinspector Laura Snae, de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Cetăţeanul palestinian a fost testat cu aparatul alcooltest, însă rezultatul a fost zero. Acestuia i-a fost întocmit dosar de cercetare, iar pe lângă pedeapsa pentru uciderea pietonului riscă şi închisoare de la 2 la 7 ani pentru părăsirea locului accidentului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite