Bucureşti: Steaua – Dinamo, derby şi în afara stadionului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul dintre cele două echipe bucureştene este un prilej de răfuială pentru fani Aproximativ 500 de jandarmi vor încerca să păstreze astăzi ordinea publică la meciul dintre Steaua şi Dinamo.

În fiecare sezon există câteva meciuri la care se ivesc mereu probleme pentru cei care vin la stadion pentru a se bucura în linişte de fotbal şi pentru jandarmii care trebuie să asigure păstrarea ordinii publice.

Unul dintre derby-urile cu tradiţie în acest sens este cel dintre echipele bucureştene Steaua şi Dinamo. De multe ori, din cauza comportamentelor antisociale ale unora dintre suporterii ultraşi, s-a ajuns la conflicte sângeroase în care au fost implicate fără voia lor şi suporteri paşnici.

Atenţie la ce culori purtaţi

Multe dintre luptele galeriilor se dau chiar în mijloacele de transport în comun. „Anul trecut mergeam la meci cu tramvaiul si nu am reuşit să acopăr bine emblema Stelei de pe bluză. Fanii dinamovişti m-au bătut chiar în tramvai. Mi-au dat cu picioarele în burtă şi cu pumnii în faţă“, spune Costi, în vârstă de 28 de ani.

El a reuşit să scape din mâinile dinamoviştilor cu ajutorul călătorilor din tramvai. „Am avut noroc că am prins câţiva oameni curajoşi care m-au salvat. Altfel nu ştiu ce păţeam“, adaugă el.

Violenţele nu ţin cont de tabără, loc sau vârstă. Mulţi sunt atacaţi chiar şi în propria maşină. „Eram cu maşina în intersecţia din apropierea stadionul şi câţiva fani stelişti au văzut că sunt îmbrăcat în roşu şi alb“, spune George, în vârstă de 38 de ani. Fani stelişti au început să dea cu picioarele în parbrizul maşinii şi pe urmă au început să o mişte. „Eram cu nepotul meu, în vârstă de 7 ani şi m-au lăsat în pace de-abia când au văzut că am un copil cu mine. Altfel, răsturnau maşina“, completează el.

Punctele fierbinţi din preajma stadionului Ghencea, unde ies, de obicei, scandaluri între susţinătorii agresivi ai celor două grupări, sunt strada Constantin Titel Petrescu, strada Braşov, în preajma hypermarketului Billa şi zona de lângă restaurantul „Hanul Drumeţului“.

Se provoacă pe stadion
Ultraşii se provoacă şi pe stadion, reuşind, de multe ori, să aducă bâte, petarde şi bannere cu inscripţii obscene.
„La ultimul meci Steaua - Rapid, chiar o reprezentantă a presei a încercat să introducă pe la poartă vreo zece petarde într-o geantă, dar a fost oprită de jandarmi. A reuşit să le aducă pe stadion, până la urmă, aruncând geanta peste gard“, povesteşte un ofiţer de la Jandarmerie.

Conflictele între taberele fanilor încep după ce aceştia se provoacă unii pe alţi. „Un suporter dinamovist a reuşit să treacă de filtru şi a ajuns în galeria noastră. Ne-a luat steagul echipei de pe gard şi a vrut să-l rupă. Normal că noi ne-am enervate şi am răspuns violent şi am început să rupem gardul şi am încercat să-l batem“, povesteşte Adrian, un fan stelist nelipsit de pe stadioane.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite