Protest cu sicrie și mărar împotriva etnobotanicelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat, astăzi,  în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de comercializarea produselor etnobotanice.

Protestatarii, majoritatea tineri, au ascultat muzică şi au purtat steaguri pe care scria textul "Iubim viaţa", dar şi baloane în formă de inimi albe.

Alte persoane purtau pancarte cu texte precum "Jos etnobotanicele, e otrava care ucide!", "De ce urâţi copiii? Nu mai comercializaţi moartea!". "Guvernanţi, viitorul ţării sunt tinerii, nu drogurile", "Fericirea fabricată trebuie ilegalizată", "Iubeşte viaţa, consumă natural", "Decret prezidenţial ordonanţă de urgenţă! Opriţi genocidul! Stop etnobotanicelor!". De asemenea, în mulţime puteau fi văzute şi pancarte având conţinut politic. Un protestatar a fluturat un tricolor cu stema decupată, iar alţii au adus o cruce, scrie Mediafax.

De asemenea, printre protestatari au fost aduse lăzi cu mărar, plantele fiind împărţite celor prezenţi.

După ce lumea s-a adunat, Mihai Morar şi Daniel Buzdugan au urcat pe scena improvizată din faţa Muzeului "Grigore Antipa". Aceştia au spus că au adus zece sicrie pe care le vor depune simbolic în faţa Palatului Victoria. Daniel Buzdugan a spus protestatarilor să predea toate pancartele cu mesaje politice. "Nu facem politică!", a spus el.

Organizatorii au rugat toţi primarii din ţară să ia măsuri pentru a închide magazinele care comercializează etnobotanice. Puya, care a spus că a venit la protest cu mama sa, a cântat imnul campaniei, "Pune-i la pământ". De altfel, protestatarii au manifestat paşnic, ascultând muzică. Potrivit celor două vedete care au condus protestul, la manifestare au venit şi elevi din licee bucureştene precum "Caragiale" sau "Haşdeu".

Tot în rândul protestatarilor s-a aflat sora unui tânăr, Robert, care a murit săptămâna trecută, din cauza consumului de etnobotanice. De altfel, printre protestatari s-au aflat şi persoane în doliu care plângeau.


Protestatarii au depus sicriele, crucea mare de lemn şi lăzile cu mărar lângă intrarea din partea stângă a clădirii Guvernului.

Alegerea zilei protestului nu a fost întâmplătoare. Mihai Morar şi Daniel Buzdugan au ales Valentine's Day tocmai pentru a arăta că iubirea poate fi percepută în mai multe feluri.



București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite