Bucureşti: Parodii est-europene pe pânza bucureşteană
0Astăzi şi mâine, Cinemateca Eforie din Capitală este gazda primei ediţii a festivalului „Films for fun“.
Fundaţia Cine Remember şi Cinemateca Română a adunat la Bucureşti filme din vremurile de glorie ale comunismului în URSS, Cehoslovacia, Iugoslavia. „La 20 de ani de la căderea comunismului poţi vorbi altfel despre acele vremuri. Ai ocazia să-ţi aminteşti într-un mod relaxat despre epoca în care cei mai mulţi nu s-au simţit prea bine“, spun organizatorii.
Filmele regizorilor Leonid Gaidai, Oldrich Lipsky, Dusan Kovacevici, Bozidar Bota Nikolici, Srdjan Dragoevici şi Slobodan Sijan, dar şi scurtmetraje ale unor cunoscuţi regizori de animaţie precum Fiodor Hitruk, Luminiţa Cazacu şi Victor Antonescu vor fi pentru prima dată prezentate publicului din România.
Selecţii din program
Astăzi rulează „Robinson Crusoe“ (1973, România - Italia, regia Victor Antonescu, desen animat), „Strangulator împotriva strangulator“/ „Davitelj protiv davitelja“ (1984, Iugoslavia, regia - Slobodan Sijan) şi „Nick Carter superdetectiv“ (1977, Cehoslovacia, regia - Oldrich Lipsky).
Mâine, în ultima zi a festivalului, de la ora 16.00, va fi proiectat filmul „Spionul balcanic“ (1984, regia - Dusan Kovacevici, Bozidar Bota Nikolici), dar şi „Castelul misterios din Carpaţi“ (1981, Cehoslovacia, regia Oldrich Lipsky).
Vizionări la Sala „Jean Georgescu“
Astăzi
Ora 16.00 - Robinson Crusoe
Ora 20.00 - Nick Carter superdetectiv
Mâine
Ora 16.00 - Spionul balcanic
Ora 20.00 - Castelul misterios din Carpaţi