Mai prost decât Costel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costel, să-i spunem aşa, e un fost coleg de şcoală generală. E colegul acela pe care l-am avut cu toţii, nu prea isteţ, dar foarte leneş, golan şi plin de tupeu, pentru care un 5 la română şi la matematică însemna două scaltoace mai puţin de la ai lui şi o vară fără grija corigenţelor. Costel s-a lăsat de şcoală şi a plecat în Spania. Munceşte ca tot românu' emigrant, are o maşină şi un apartament într-un cart

Am respins categoric ideea emigrării. Dintr-un naţionalism latent, care a ieşit la iveală în anul pe care l-am trăit într-o ţară occidentală, m-am întors acasă cu convingerea că aici este locul meu şi că va fi din ce în ce mai bine.

În acel an trăit în Occident, România evoluase cum nu credeam că se poate în decursul a câteva luni. Când m-am întors acasă, strada pe care locuiam era cu totul alta, borduri noi, gărduleţe vopsite, locuri de joacă unde înainte se întindeau straturi de gunoaie. Vagoanele de metrou erau noi şi luminoase. Oamenii trecuseră de la hainele gri, cvasiasemănătoare, la haine colorate... apăruseră primele reţele de magazine cu îmbrăcăminte de sezon la preţuri acceptabile. Parcurile din Bucureşti erau din ce în ce mai îngrijite. Mi-am spus atunci că am intrat pe o pantă a evoluţiei care face să merite orice sacrificii şi că, în ciuda apetitului meu pentru descoperirea de noi culturi şi civilizaţii, îmi voi trăi viaţa în Bucureşti.

Au trecut câţiva ani de atunci şi, cu încăpăţânare, am respins orice gând că poate am greşit. Personal, nu îmi este rău, dar ţara în care trăiesc merge din rău în mai rău. Nu vorbesc aici de politicieni corupţi, de oameni de afaceri mercantili şi de oameni de rând idioţi. Îi întâlneşti şi în alte ţări, poate la fel de numeroşi ca şi la noi. Vorbesc despre ţările de teapa României noastre, o Bulgarie, o Lituanie, o Polonie, care, pe zi ce trece, reduc decalajul dintre ele şi ţările occidentale. Timp în care noi mărim decalajul între ele şi ţara noastră. O dovedesc ultimele veşti din zona economică. Până şi bulgarii ne-o iau uşor, uşor înainte. Dacă până acum mă amăgeam că suntem penultima ţară din UE, acum nu mai pot face nici măcar asta. Litoralul bulgăresc ne dă clasă, criza la ei nu se simte ca în România, nu au majorat taxele, nu au scăzut salariile şi pensiile, iar, pentru anul viitor, mizează pe o creştere economică, şi, mai nou, din ce în ce mai multe statistici europene ne plasează în urma Bulgariei.

Şi atunci ce să mai sper? N-a fost Costel mai deştept decât mine?

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite