Universitatea Transilvania este printre primele zece din ţară. I-a fost acordat calificativul grad ridicat de încredere din partea ARACIS
0
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Superior (ARACIS) a decis că universitatea braşoveană merită cel mai înalt calificativ, în urma evaluării instituţionale pe care a efectuat-o în luna iunie la Braşov.
Acest calificativ va fi deţinut de universitatea braşoveană pentru următorii cinci ani. „Universitatea «Transilvania» a primit pentru a doua oară acest calificativ, cel mai înalt pe care îl acordă ARACIS. Acest lucru confirmă valoarea şcolii universitare braşovene şi o situează între primele zece universităţi din România. Trebuie menţionat că, la reevaluarea instituţională, multe universităţi nu doar că nu reuşesc să-şi păstreze standardul obţinut în urmă cu cinci ani, dar, au primit chiar calificativ de «grad de încredere redus»“, a declarat, prof. univ. dr. Adrian Miroiu, vicepreşedintele ARACIS, scrie monitorulexpres.ro.