O braşoveancă a uimit lumea modei din Italia cu poşete tablou

O braşoveancă a uimit lumea modei din Italia cu poşete tablou

Elena Vijoli este o pictoriţă cunoscută în România. FOTOfacebook.

Elena Vijoli, originară din Făgăraş,  a revoluţionat lumea modei prin creaţiile sale. Tânăra de 34 de ani este originară din Făgăraş, iar de trei ani s-a stabilit la Milano.

Elena  a făcut liceul de Arte din Braşov şi Facultatea, tot de arte din Iaşi. Timp de 9 ani a studiat artele plastice în România, fiind membru al Uniunii Artiştilor Plastici. A avut expoziţii personale de pictură, a participat la restaurarea unei biserici din Făgăraş şi a pictat pantofi de lux.

 „Ca artist în România, e destul de greu. Nu mi-am dorit să plec din ţară, dar întâmplarea a făcut să ajung în Italia într-o vacanţă în 2009 care avea să-mi schimbe viaţa. Mi s-a propus iniţial participarea la o expoziţie colectivă, iar după câteva luni galeria Cappelletti mi-a propus o expoziţie personală. La un an de la vacanţa cu pricina, aproape nu-mi venea să cred că eram deja mutată definitiv la Milano. În sfârşit aveam şansa să mă afirm ca artist şi să-mi îndeplinesc visul“, a spus artista.

Succesul a venit în Italia, când tânăra a investat poşeta tablou. Artista  nu pictează direct gentile, ci îsi realizează picturile pe o pânză tratată special, pe care, mai apoi, o integrează în poşeta respectivă. Astfel cumpărătoarea poate alege să poarte gentuţa sau să o expune pe perete ca un tablou.

„Filosofia din spatele picturilor portabile se bazează pe dorinţa mea de a crea o punte între artă, pictură şi oamenii obişnuiţi. Am observat mâhnită că, în anii din urmă, suntem din ce în ce mai stresati, mai ocupaţi şi nu mai avem timp sau dispoziţie pentru lucrurile frumoase ale vieţii, cum ar fi să vizităm o expoziţie, să admirăm un apus de soare sau chiar să ne jucăm cu proprii copii. În contextul acesta, picturile portabile s-au născut ca un manifest, ca un “ţipăt” care are scopul de a ne sensibiliza asupra anomaliilor vieţii contemporane”, a explicat artista pe pagina de facebook.

Pe aceeaşi temă:

Informaticienii braşoveni, cei mai buni din lume

Un braşovean a câştigat concursul mondial de şah pentru amatori

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: