Cremaliera de la Cetatea Râşnov va fi gata în decembrie. Moş Crăciun va fi primul pasager

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţia se ridică la 10 milioane de lei, jumătate din finanţare fiind de la Uniunea Europeană. Cremaliera (lift înclinat) va putea transporta câte 30 de persoane şi va face 12 curse pe oră.

Constructorul a avut de mult de furcă cu terenul pietros şi s-au luat măsuri speciale pentru a evita eventualele alunecări de teren„Este o lucrare foarte anevoioasă, lucrăm doar manual cu dălţi şi cu picamere. Este loc pietros şi nu am putut interveni mecanizat, cu exploziv. Nu ne-au permis condiţiile” a declarat Petrus Teodorescu, şef de şantier.

Staţia de îmbarcare va fi în spatele Casei de Cultură, iar o a doua staţie va fi la Cetatea unde se va amenaja o beldevere şi o alee care să-i ducă pe turişti în interiorul fortificaţiei.  „Este un proiect care se va finaliza în preajma sărbătorilor de iarnă. Promisiunea este că va coborî Moş Crăciun cu el. Să sperăm că vom reuşi să ne respectăm planurile” a declarat Adrian Veştea, primar oraşului Râşnov.

Cremaliera (lift inclinat) va face legătura între centrul oraşului şi cetate. Investiţia de 10 milioane de lei, jumătate din aceşti bani fiind fonduri europene. Estimările arată că acest lif înclinat va creşte cu 20% numărul de turişti în cetate. Lungimea traseului liftului cu cremalieră este de 165 de metri, cu o diferenţă de nivel de 94 de metri. Unghiul de înclinare este de 34 de grade, iar liftul cu cremalieră va avea două staţii, una de plecare din spatele Casei de Cultură şi a doua la Cetate. Liftul cu cremalieră va face 12 curse pe oră, cu câte 30 de persoane în cabină, estimându-se că va transporta 700 de persoane pe zi.

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite