Câte calorii are pâinea din comerţ. Ce chimicale conţine şi câtă trebuie să mâncăm zilnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pâinea din comerţ conţine mulţi aditivi. FOTOArhivă.
Pâinea din comerţ conţine mulţi aditivi. FOTOArhivă.

Pâinea este un aliment bogat în calorii, dar şi în aditivi, care o fac să se menţină proaspătă şi să aibă un gust bun.

Pâinea este un aliment nelipsit de pe mesele românilor. Este însă un aliment care îngraşă foarte mult. Nutriţioniştii spun că diferenţa în calorii dintre pâinea albă, cea neagră sau integrală este nesemnificativă.

„Mulţi oameni cumpără pâine neagră sau integrală pentru că sunt convinşi că are mult mai puţine calorii şi nu îngraşă. Acest lucru nu este adevărat. Diferenţa dintre numărul de calorii este destul de mică. De exemplu, pâinea albă are 260 de calorii /100 de grame, cea neagră 220 de calorii/100 de grame, iar cea integrală cam 230 calorii/100 grame. În concluzie orice fel de pâine îngraşă“, spune nutriţionistul Eva Iorţan.

Tot specialiştii în nutriţie spun totuşi că pâinea intermediară sau neagră este mai sănătoasă. „Este foarte important câtă pâine mâncăm. Dacă consumăm o pâine întreagă într-o zi, fie că este albă, neagră sau intermediară, ne vom îngrăşa, pentru că aportul caloric este uriaş. Pâinea intermediară sau neagră are însă şi fibre care sunt benefice pentru organism. În plus are o consistenţă mai densă şi ne vom sătura mai repede. Consumul de pâine nu trebuie să depăşească 3-5 felii subţiri pe zi“, mai spune medicul.

Atenţie la ce pâine cumpăraţi

Pe lângă faptul că are multe calorii, pâinea din comerţ are şi multe chimicale. „În toată pâinea din comerţ există aditivi, atât pentru gust, cât şi pentru ca acest produs să nu se strice repede. Atunci când cumpăraţi pâine, uitaţi-vă pe ambalaj. Dacă termenul de valabilitate este mai mare de 2, maxim 3 zile, atunci este clar că această pâine conţine foarte multe chimicale. În plus pâinea ieftină din comerţ care este neagră sau intermediară este în general plină de coloranţi. Dacă cumpăraţi pâine, este bine să alegeţi una mai scumpă şi să citiţi bine eticheta. Puteţi însă face pâine şi acasă. Este simplu acum, deoarece există aparate speciale. Doar aşa veţi şti exact ce conţine pâinea pe care o consumaţi“, mai spune specialistul.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite