Şeful revoluţionarilor braşoveni, Dorin Lazăr Maior, a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Lazăr Maior a susţinut că este nevinovat. FOTOArhivă.
Dorin Lazăr Maior a susţinut că este nevinovat. FOTOArhivă.

Sentinţa a fost dată de Curtea de Apel Mureş, în celebrul dosar Romexterra. Dorin Lazăr Maior a fost trimis în judecată pentru şantaj. Şeful revoluţionarilor a susţinut pe tot parcursul procesului că este nevinovat.

Sentinţa a fost dată în dosarul Romextera. Întreaga poveste a ieşit la iveală în noiembrie 2006, după ce mai mulţi patroni de firme au sesizat DNA cu privire la ilegalităţile din unitatea bancară.  Trei oameni de afaceri au depus plângeri împotriva lui Maior şi a complicelui său, despre care spun că i-ar fi şantajat pentru două milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, Maior ar fi exercitat acte de constrângere constând în ameninţări cu darea în vileag a unor fapte comise în legatură cu acordarea nelegală a unor credite bancare, asupra a trei persoane. Asta in scopul dobândirii, în mod nejustificat susţin anchetatorii, a sumei de 600 de mii de euro. Dorin Lazăr Maior spune că a cerut bani care i se cuvin şi că vinovaţi în această afacere sunt, de fapt, fostul director adjunct al băncii Romexterra Braşov, Mihai Matepiuc şi alte două persoane. Maior a spus că este nevinovat şi că că sub protecţia lui Matepiuc, s-ar fi acordat credite mai multor firme care n-ar fi cerut niciodată împrumuturile.

Suspecţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, în primă instanţă, de Judecătoria Târgu Mureş. Maior la 7 ani de detenţie cu executare, iar Tition la 5 ani. O altă persoană Florina Aprofirei a primit atunci 4 ani de închisoare. Toţi cei trei inculpaţi au făcutr recurs. Acum Curtea de Apel Mureşţ a menţinut sentinţa în cayul lui Dorin Lazăr Maior şi a scăzut pedepsele în cazul celorlalţi doi inculpaţi. Ovidiu Tition a primit 4 ani cu executare, iar Florina Aprofirei 3 ani cu suspendare.

Dorin Lazăr Maior mai are un proces pe rol, după ce Primarul Braşovului George Scripcaru a depus plângere împotriva lui spunând că revoluţionarul l-a ameninţat cu moartea.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite