Bran Music Fest, în weekend, lângă Castelul lui Dracula
0
Cei mai talentaţi copii şi adolescenţi îşi dau întâlnire în 25 şi 26 iulie pe platoul Inima Reginei din Bran, care va deveni o mare scenă a muzicii pop.
Sâmbătă, 25 iulie, începând cu ora 14.00, copii şi tineri cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani vor concura la cele cinci secţiuni ale festivalului: interpretare în limba română, interpretare într-o limbă străină, etno-pop, Beatles şi duet-show. Scopul festivalului este acela de a sprijini tinerele talente în cariera lor artistică, fiecare concurent urmând să primească un portofoliu de evaluare a prestaţiei, care va cuprinde observaţiile şi sugestiile pe care fiecare membru al juriului le va nota în timpul evoluţiei pe scenă. O noutate absolută este secţiunea de duet. Copii vor putea cânta împreună cu părinţii sau prietenii. Festivitatea de premiere va avea loc duminică la ora 12.00.