Amenzi usturătoare dacă laşi un „noroc” pe stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Locală Braşov a iniţiat şi derulat o campanie numită „Fără «noroc» pe stradă!”, adresată stăpânilor de animale de companie, care au uitat  în ultima perioadă de minima responsabilitate pe care o au, nu doar faţă de patrupedul pe care îl au în grijă, ci şi faţă de comunitatea braşoveană.

Astfel, deţinătorii de animale de companie, care nu strâng mizeria făcută de animal, sunt în vizorul poliţiştilor locali.

„Deţinătorii de câini trebuie să ştie că, atunci când îi scot la plimbare ar fi indicat să aibă asupra lor măturică, pungi şi mânuşi pentru a putea aduna dejecţiile produse de animal. Nu aduni mizeria făcută de patrupedul familiei? Amenda poate începe de la 250 de lei!”, a spus Nicolae Aldea, directorul executiv al Poliţiei Locale Braşov.

Conform HCL 153/2010 (Regulamentul privind stabilirea normelor locale unitare de protecţie a spaţiilor verzi, organizarea, dezvoltarea şi întreţinerea acestora pe teritoriul Municipiului Braşov) “Nestrângerea fecalelor animalelor de companie de pe spaţiul public” (art. 50 pct. 21) este sancţionată cu amendă cuprinsă între 250 şi 500 de lei pentru persoane fizice şi între 500 şi 1000 de lei pentru persoane juridice (art. 52).

De asemenea, iubitori de animale care trebuie să mai ştie că, aceeaşi Hotărăre de Consiliu Local (HCL 153/2010) prevede şi faptul că “Accesul animalelor de companie şi a altor patrupede în parcuri, scuaruri şi grădini publice, cu excepţia locurilor ce se vor amenaja în acest sens” (art. 50 pct. 22) este interzis, iar nerespectarea acestei norme se penalizează cu amendă (între 250 şi 500 de lei pentru persoane fizice şi între 500 şi 1000 de lei pentru persoane juridice).

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite