Braşov: Filme, muzică şi comedianţi, în Cetatea Râşnov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accesul turiştilor interesaţi să ia parte la evenimentele cultural-artistice din cetate va fi liber toată luna august. Braşovenii şi turiştii sunt invitaţi  să ia parte la un Festival de Film, la un Festival Internaţional de Muzică şi la un regal de comedie. 

Din dorinţa de a atrage cât mai mulţi turişti, Cetatea Râşnov va fi, toată luna august, gazda mai multor festivaluri. „În august este sărbătoare la Râşnov. Invităm pe toată lumea să se bucure alături de noi de faptul că s-a mai recuperat un patrimoniu istoric, care poate găzdui astfel de festivaluri de calitate", a declarat primarul Râşnovului, Adrian Veştea.

Festival de Film Istoric

Ediţia de anul acesta a Festivalului de Film Istoric marchează 135 de ani de la naşterea Reginei Maria a României, 65 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial şi 100 de ani de la începutul relaţiilor diplomatice între România şi Marele Ducat de Luxemburg.

Astfel, cinefilii vor putea viziona pelicule despre cele două teme istorice, dar şi cele mai noi producţii de film istoric din Europa.

Astăzi, de la ora 21.30 va rula filmul românesc „Amintiri din Epoca de Aur", iar sâmbătă, de la ora 11.30, cinefilii vor putea urmări pelicula „Hiroshima, dragostea mea".

Spectatorii vor fi surprinşi şi cu o premieră pentru spaţiul românesc: „Ziua fiarei", în regia lui Mihail Konovalciuk, un art-movie în care personajele şi atmosfera din timpul celui de-al Doilea Război Mondial se construiesc într-un mod dinamic, fără a se recurge deloc la dialog. Pelicula va rula duminică, de la ora 18.30.

Tărâmul comedianţilor

Până duminică, braşovenii şi turiştii sunt aşteptaţi să se prindă în jocuri teatrale, să participe la dansuri medievale, dar şi să asculte recitaluri de poezie. „Atelierele Curţii Comedianţilor" vor oferi celor mici prilejul de a învăţa meşteşuguri tradiţionale.

De asemenea, cavaleri din toate colţurile ţării vor face demonstraţii de mânuire a săbiilor, dar şi de confecţionare şi mânuire a păpuşilor teatrale.

Festival de muzică marca Trăistariu

Tot în acest weekend, Cetatea Râşnov devine şi un aşezământ muzical. La Festivalul Internaţional de Muzică „Liga Campionilor", iniţiat de cântăreţul Mihai Trăistariu vor participa 100 de tineri talentaţi cu vârste cuprinse între 5 şi 25 de ani din România, Republica Moldova şi Japonia. Fiecare zi a competiţiei muzicale va culmina cu un recital oferit de Mihai Trăistariu, artistul care va fi şi preşedintele juriului.

Programul Festivalului de Film Istoric
Sâmbătă, 7 august 2010
10:00 – 11:30 Pistruiatul, regia Francisc Munteanu, Ep.1 şi Ep.2, România, 1973, 1h20’
11:30 – 13:00 Hiroshima, dragostea mea / Hiroshima mon amour, Franţa, Alain Resnais, 1959, 1h27’
13:30 – 15:00 Porţile albastre ale oraşului, regia Mircea Mureşan, România 1974, 1h38’
15:30 – 17:30 (P) Eşecul unei anexări / Heim ins Reich, regia Claude Lahr, film documentar, 1h58’
18:00 – 19:30 (P) Roosevelt şi Ducesa / Charlotte: A Royal at War, regia şi scenariul Ray Tostevin, film documentar, 1h36’
20:00 – 21:00 Peisaje din inima Reginei – vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică Medi Wechsler Dinu, în sala de expoziţii a primăriei
21:30 – 22:30 Concert Truverii în Grădina Cetăţii
23:00 – 00:30 (P) Refractarii / Refractaire, regia Nicolas Steil, 2008, film de ficţiune, 1h37’, proiecţie în Grădina Cetăţii

Duminică, 8 august 2010
10:00 – 11:00 Pistruiatul, regia Francisc Munteanu, ep.3, România, 1973, 40’
11:00 – 12:00 (P) Un pilot care face istorie / Un pilot dans l’histoire, regia Juliette Goudot, Franţa 2010, 52’
12:30 – 13:30 (P) Al Doilea Război Mondial, National Geographic Channel, 2010, ep. 1 – Agresiunea, 1h
14:00 – 16:00 La revedere, copii / Au revoirf les enfants, regia Louis Malle, Franţa, 1987, 1h44’
16:00 – 18:00 P Ţar / Tsar, regia Pavel Lunghin, Rusia, 2009, 1h58’
18:30 – 20:00 P Ziua fiarei / Den zverya, regia Mikhail Konovalchuk, Rusia, 2010, 1h28’
20:30 – 21:30 Bucureşti mon amour, seară interbelică de muzică vocală – Irina Sârbu & The Band, în Grădina Cetăţii
21:30 – 23:30 Cititorul / The Reader, regia Stephen Daldry, SUA, 2008, 2h04’, proiecţie în Grădina Cetăţii

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite