Constantin Dură a făcut naiuri pentru Gheorghe Zamfir

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recitalurile bărbatului pot fi auzite în fiecare zi de toţi cei care trec sau stau la o cafea pe strada Republicii.

De mic copil Constantin Dură a avut o înclinaţie către muzică şi o mare atracţie pentru nai. „Treceam pe lângă vitrine şi nu mă mai dezlipeam de lângă ele. Eram fascinat de nai, îmi doream să cânt la el, să-l ating şi să-i ascult sunetele", povesteşte bărbatul.

Imedia după terminarea liceului, bărbatul s-a angajat electromecanic la o firmă din Alexandria. Din păcate, fabrica s-a desfiinţat, iar omul s-a dedicat pasiunii sale de de-o viaţă.  „O bună bucată de timp am construit naiuri pentru magazinul de instrumente muzicale Yamaha România. Am construit naiuri model Zamfir, unice în a reda sunetele. Maestrul mi-a spus că am un dar de la Dumnezeu când a văzut că pot construi naiurile pe care şi le dorea", spune naistul.

Luptă pentru supravieţuire

Puţini cunosc însă faptul că naistul de pe Republicii se zbate să supravieţuiască şi să-şi îngrijească familia. „Copiii trebuie îngrijiţi, ţinuţi în şcoală ca să nu ajungă ca mine. Trebuie să plătim chiria plus cele necesare la şcoală şi hrana de zi cu zi. Copiii mei pot ajunge oricând în stradă şi nu pot admite aşa ceva", mărturiseşte Constantin Dură. Alături de el se zbate din răsputeri şi soţia acestuia, bolnavă de cancer, care munceşte în Spania.

Iniţial, naistul Constantin Dură a ales Sinaia ca „loc de muncă", însă după numai doi ani a fost nevoit să plece deoarece temperaturile mult mai scăzute şi umezeala îi făceau rău sănătăţii. Aşa se face că, la începutul anului 2010, a ajuns la Braşov. „Îmi place foarte mult oraşul. Este curat, oamenii sunt civilizaţi şi peisajele sunt superbe", a declarat cântăreţul. Melodiile pe care naistul le interpretează cu foarte multă pasiune sunt baladele lui Ciprian Porumbescu.

Întrebări şi răspunsuri

Ce anume vă doriţi cel mai mult?

Îmi doresc din suflet să avem o casă a noastră unde să locuiesc împreună cu soţia şi copiii şi să nu mai fim nevoiţi să plătim chirie. Aş vrea să am un loc de muncă stabil şi să uităm cu toţii de perioada aceasta atât de grea pentru noi.

Cum vă privesc trecătorii de pe Republicii?

Unii oameni mă fac cerşetor, dar alţii îmi spui că ceea ce fac este o artă şi că muzica mea este divină. Totuşi, mulţi dintre ei nu înţeleg că a cânta la nai reprezintă pentru mine singurul mijloc de a-mi întreţine familia.

Profil

NĂSCUT: 13 noiembrie 1960, Teleorman, Alexandria

FAMILIE: căsătorit, cinci copii

STUDII: Liceul de electrotehnică, Alexandria

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite