Braşov: Cetatea Râşnov şi-a redeschis porţile pentru turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de astăzi, Cetatea Răşnov s-a redeschis turiştilor. Asta după ce, timp de patru luni, obiectivul istoric a fost închis din cauza prăbuşirii unei porţiuni din zidul de fortificatie al cetăţii.

CITEŞTE ŞI:

Festival de muzică marca Mihai Trăistariu, în Cetatea Râşnov

Primarul Adrian Veştea susţine că accesul turiştilor în cetate va fi liber toată luna august. „În luna august este sărbătoare la Râşnov. Oferim pentru localnici şi turişti Festivalul de Film (5-15 august), Festivalul Internaţional de Muzică (5-8 august), Festivalul Ecvestru (13-15 august), Festivalul de Artă organizat de studenţii de la Institul de Teatru din Cluj şi Bucureşti şi Festivalul de Reconstituire Istorică Răşnov (26-29 august). Invităm românii să se bucure alături de noi de faptul că s-a mai recuperat un patrimoniu istoric, care trebuie păstrat şi corect administrat“, a declarat primarul Râşnovului.

Festivalurile de la Râşnov sunt organizate din dorinţa de a atrage cât mai mulţi turişti. Banii folosiţi pentru organizarea acţiunilor culturale provin dintr-un proiect de promovare turistică, pe care Primăria Râşnov l-a accesat din fornduri europene. Totodată, edilii susţin că aceste cheltuieli se vor justifica prin multitudinea de turişti care vor vizita de acum înainte Râşnovul.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite