O afacere născută dintr-un hobby: arta croitoriei de pe vremea lui Cuza, reinventată în Centrul Vechi al Brăilei

Un mic atelier din Brăila a devenit furnizor de recuzită pentru scenografii teatrelor şi producătorii de film. În croitoria soţilor Raluca şi Marius Diaconu se confecţionează uniforme de epocă, replici ale celor purtate de ostaşii de altădată, de la cei de pe vremea lui Cuza până la cei din armata lui Ion Antonescu.

Uniforme scrobite, din postav ţeapăn, cu detalii fine cu fir de aur capătă formă în micul atelier de croitorie al soţilor Raluca (42 de ani) şi Marius Diaconu (40 de ani), din Brăila. Aici au fost confecţionate 30 de costume pentru filmul „Restul e tăcere“, regizat de Nae Caranfil. Unele dintre ele au presupus foarte multă muncă manuală, deoarece aveau în componenţă epoleţi şi petliţe brodate cu fir de aur, însă ceea ce a ieşit din atelierul soţilor Diaconu a semănat până la cele mai mici detalii cu originalele din epoca Războiului de Independenţă. Iar asta nu e puţin lucru.

O uniformă deosebită creată de soţii Diaconu este cea a lui Alexandru Ioan Cuza, făcută în urmă cu circa trei ani şi expusă la Muzeul Unirii din Iaşi. S-au străduit să o reproducă până la cele mai mici detalii din tablourile de epocă ale domnitorului. Au muncit mult la brandenburguri (n.r. – fireturi împletite de pe sacou şi pantaloni) şi s-au străduit să reproducă totul cât mai fidel, inclusiv nasturii, ce au fost comandaţi la un atelier special. Tot pentru uniforma aceea au muncit mult şi la brâul şi la căciula lui Cuza.

Procurarea stofelor, o problemă

De orice costumaţie ar avea nevoie un producător de film sau de teatru, soţii Diaconu se încumetă să o facă, deşi de multe ori este o adevărată provocare pentru ei să reuşească să reproducă în detaliu piesele de vestimentaţie care se foloseau în urmă cu zeci sau sute de ani.

Cel mai dificil le este să procure materialele adecvate. O stofă sau un postav de o calitate cel puţin apropiată de a celor utilizate de înaintaşi este aproape imposibil de găsit în zilele noastre.

„În comerţ, nu mai găsim ceea ce ne trebuie nouă. Din fericire, încă mai există ţesături adecvate prin depozitele vechilor fabrici de confecţii. Acolo mai găsim un sul de stofă sau unul de postav. Când se vor goli şi aceste depozite, probabil că va trebui să facem comandă pentru o stofă de lână tocmai prin Anglia sau cine ştie pe unde, iar costurile de producţie o să crească foarte mult“, spune Raluca Diaconu.

Uniformele din trecut aveau o frumuseţe aparte datorată atât materialelor din care erau făcute, cât şi tehnicii de lucru a croitorilor şi meşteşugarilor din acele timpuri. De exemplu, banalii nasturi se dovedesc aproape imposibil de reprodus. Chiar dacă alama încă se mai găseşte, tehnologia de fabricaţie prin presare la rece aproape că s-a pierdut. Atelierul de produse metalice cu care colaborează soţii Diaconu reuşeşte să reproducă nasturii pentru uniforme, însă niciodată la calitatea celor originali.

Se inspiră din fotografii de epocă

Raluca şi Marius Diaconu readuc la viaţă, prin munca lor, o lume de mult dispărută, foarte diferită de cea actuală. Frumuseţea şi complexitatea uniformelor reînviate în atelierul lor vorbeşte despre acele vremuri când ofiţerii îşi respectau statutul în societate printr-o ţinută impecabilă care, literalmente, strălucea în timpul paradelor militare. Toate detaliile de pe uniforme – tresele, epoleţii, brandenburgurile, galoanele, leduncile (n.r. – cartuşiere) – aveau menirea să impresioneze, iar croiala tunicilor şi pantalonilor poate fi o bună sursă de inspiraţie pentru actualii creatori de modă.

Printre obiectele vechi din atelierul de croitorie se află şi câteva fotografii de epocă de o calitate extraordinară, care înfăţişează mândri ofiţeri ce pozau impetuos. „Eu m-am convins că oamenii de atunci erau altfel, aveau altă educaţie, pentru ei ţinuta era ceva foarte important. Postura aceea dreaptă, cu gulerul închis până la ultima gaică,
le dădea un aer aparte. Se vedea că sunt mândri de statutul lor de militari. Astăzi, nimeni nu mai suportă, de exemplu, uniformele cu guler tare. Când croiesc o uniformă, trebuie să am grijă să o las cât mai lejeră la gât. Actorii care vin la probă când iau măsură pentru uniformă îmi solicită acest lucru“, ne-a spus Raluca Diaconu.

O afacere născută dintr-un hobby

Soţii Raluca şi Marius Diaconu spun că punctul de plecare către această afacere atât de originală a fost un hobby pe care el, bucureştean get-beget la origine, îl are încă din copilărie.

Medaliile, fotografiile şi livretele militare moştenite de la bunicul său l-au fascinat, iar o uniformă primită în dar de la un unchi, fost magistrat militar în perioada anilor ’80, a dat startul unei colecţii îmbogăţite cu frenezie de-a lungul anilor.

În 1993, Marius Diaconu a fost primit în Societatea Numismatică Română, iar ulterior a fost admis în Secţia Numismatică a Cercului Militar Naţional. În calitate de membru numismat, a participat la numeroase expoziţii, obţinând locuri fruntaşe cu exponatele sale. Marius Diaconu a urmat cursurile unei facultăţi de inginerie a construcţiilor, însă n-a mai apucat să-şi obţină licenţa. Pasiunea pentru uniforme militare l-a determinat să renunţe la facultate pentru
a-şi deschide o afacere profilată pe hobby-ul său.

Soţia a fost cheia succesului

Astfel, în 2002, a înfiinţat o firmă, împreună cu fratele său, şi a început să producă uniforme de epocă. „Obiectul de activitate al firmei este realizarea de replici istorice ale uniformelor şi ale diverselor efecte militare din diferite epoci. Ca potenţiali clienţi, aveam în vedere teatrele, producătorii de filme, asociaţiile de reconstituire istorico-militară“, precizează Marius Diaconu.

La început, le-a mers destul de greu. „Nu aveam un atelier propriu şi tot ce produceam, făceam la terţi. Din cauza asta, nu prea ieşea ce trebuie, deşi eu aveam exact în minte ceea ce voiam să fac“, a spus Marius Diaconu. Situaţia a început să se schimbe din 2004, după ce el s-a căsătorit, iar soţia lui s-a implicat în afacere.

Şi-au transformat casa într-o făbricuţă

Inginer textilist de meserie, Raluca Diaconu era persoana cea mai potrivită să lucreze efectiv la uniformele produse de firma soţului său. Cei doi şi-au împărţit sarcinile: el aducea conceptul, documentându-se temeinic despre fiecare uniformă în parte, şi detaliile care o făceau specială, iar soţia sa se ocupa de croitorie, folosind maşina de cusut pe care o aveau acasă. În acest fel, calitatea produselor finite a fost asigurată.

Când au început să apară comenzile mai importante, soţii Diaconu au decis să investească într-un atelier propriu, în care acum lucrează, pe lângă ei doi, alte trei angajate. Raluca Diaconu a renunţat la serviciul pe care îl avea la o fabrică de confecţii şi s-a axat pe atelierul deschis în casa din Brăila unde funcţionează şi în prezent. „Eu sunt brăileancă şi, iniţial, cumpărasem casa ca să locuim în ea. Deoarece nevoile atelierului au tot crescut şi fiecare cameră este ocupată acum ori cu maşini de cusut, ori cu uniforme puse pe umeraşe, a trebuit să renunţăm la a mai locui aici. Casa a rămas ca atelier, iar noi locuim cu mama, într-un apartament de bloc“, a explicat Raluca Diaconu.

Au comenzi de la muzee

În prezent, croitoria soţilor Diaconu colaborează cu teatre din toată ţara, are în derulare proiecte solicitate de producători de filme, iar un segment important de piaţă este reprezentat de muzee. De altfel, cele mai complexe uniforme, care au şi costat cel mai mult, au fost făcute pentru diverse muzee din ţară. Muzeul Poliţiei de Frontieră din Giurgiu, de exemplu, a solicitat o colecţie completă de uniforme de grăniceri, de la cele pentru soldaţi, la cele purtate de generali, cu o croială impecabilă şi broderii din fir de aur.

Preţul unei uniforme de epocă se încadrează între 500 de lei şi 4.000 de lei. Cele mai simple intră în categoria mică de preţ, iar cu cât complexitatea creşte, cu atât sporeşte şi preţul. „Totul ţine de detalii. O uniformă purtată de generali, ce conţine broderie cu fir de aur, ajunge să coste câteva mii de lei“, precizează Marius Diaconu.

VIDEO Atelier de croitorie pentru tinerii cu deficienţe de auz din Buzău