Numărul călătorilor frauduloşi din mijloacele de transport în comun brăilene, în scădere faţă de anul trecut
0Poliţia Locală, în colaborare cu Serviciul Comercial – Compartiment Control, din cadrul „Braicar” SA, efectuează zilnic controale pe mijloacele de transport în comun ale municipalităţii. Nu mai puţin de 1.906 brăileni au fost sancţionaţi de la începutul anului pentru că nu au putut prezenta biletul sau legitimaţia de călătorie.
Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la 96.151 lei. Vestea bună e că numărul călătorilor frauduloşi este în scădere.
"Comparativ cu anul 2014, valoarea totală a amenzilor înregistrate în 2015 a scăzut cu circa 40%. Putem trage concluzia că brăilenii au devenit mai responsabili în 2015, cumpărându-şi bilet sau legitimaţie de călătorie pentru mijloacele de transport în comun. Vom continua aceste acţiuni şi sperăm ca în viitorul apropiat să nu mai avem persone care călătoresc fraudulos", transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, Traian Jipa, directorul Poliţiei Locale Brăila.
Citiţi şi