Reportaj în exclusivitate: Ultimul lăutar celebru cântă "Zaraza" la scripcă pentru a-şi lua pastile: "Ori las vioara moştenire, ori mă îngrop cu ea"
0Deşi are cancer şi zilele îi sunt numărate, Grigore Gheorghe nu a lăsat nicio zi vioara din mână. Cântă de 50 de ani. Fiu al vestitului lăutar Nicolae Buruiană, Nea Gore, de 62 de ani, cântă la vioară de la vârsta de 12 ani. Soţia şi fiica i-au murit de cancer şi boala nu-l iartă nici pe el.
Are tumoră hepatică, dar şi diabet, hipertensiune, cardiopatie ischemică şi prostată. Locuieşte cu chirie într-o casă veche de pe strada Plevnei 335, administrată de Direcţia Serviciilor Publice, singur, într-o cămăruţă de trei metri pe trei.
Când se mai îmblânzeşte vremea, îşi ia vestita vioară şi iese pe Regala, ori se duce în Piaţa Concordia şi cântă, ca nimeni altul, „Zaraza".
Soarta nu a fost îngăduitoare cu Grigore Gheorghe, zis Nea Gore. La 62 de ani, arată de 80 şi respiră greu, din cauza tumorii uriaşe de la ficat.
Trăieşte dintr-o pensie socială de 350 de lei, dar plăteşte la timp chiria, apa şi gunoiul. La urmă, nu-i mai rămâne mai nimic.
„Am lucrat ca zidar o vreme, la Cooperativa de Prestări Servicii, dar în cartea de muncă am avut numai vreo zece ani. Am fost şi în formaţie, dar, ca lăutar, eram colaborator, fără carte de muncă. Soţia mi-a murit în 2002, la 53 de ani, de tumoră, la fel şi fiica mea, în 2009. I-au rămas, săraca, şase copii", povesteşte Nea Gore.
N-ar da vioara pentru nimic
Cândva, răsunau localurile Brăilei, când începea să cânte vestitul „Gore". A învăţat meşteşugul de la tatăl său, Nicolae Buruiană, fondatorul tarafului „Periniţa", taraf care a luat, cândva, locul II pe ţară. Nea Gore a învăţat să cânte nu doar „după ureche", ci şi pe note.
„M-a învăţat Gică Bugeac, concert-maistru la Orchestra Simfonică de Stat din Galaţi. Cu tata am cântat pe la nunţi de la 12 ani", povesteşte lăutarul care, deşi sărac, nu şi-ar da vioara din mână nici pentru un miliard de lei. De altfel, e lege: lăutarul nu-şi dă vioara nici mort. Ori o lasă moştenire, ori e îngropat odată cu ea.
Grigore este respectat şi apreciat şi în calitate de chiriaş DSP.
„Ca şi chiriaş, este un om la locul lui. Titular de contract este fiica vitregă, care este plecată afară, la muncă. Dumnealui vine şi plăteşte chiria la timp şi nu ne-a făcut niciun fel de probleme", ne-a spus Gheorghe Raicu, din cadrul Direcţiei Serviciilor Publice.
O supărare are Nea Gore: după moartea soţiei, fiica vitregă l-a trimit în fundul curţii şi l-a silit să stea în cămăruţa aia, care nici plafon nu are. Bietul lăutar se încălzeşte cu un godin vechi şi trăieşte din amintiri.
Cerşeşte un ban, ca să trăiască
Chinuit de boală, Nea Gore nu vrea cu niciun chip să abandoneze lupta pentru supravieţuire. Deunăzi, cânta la vioară în Concordia, dar puţini erau cei care-i aruncau, în silă, câte doi-trei bănuţi. Cei mai mulţi îl tratau cu dispreţ.
„Am nevoie de medicamente, dar nu pot să le iau, cu pensia mea. Mi-a zis şi doctoriţa că nu mai are ce să-mi facă, tumora e prea mare. Nu mai fac nici citostatice", ne-a spus lăutarul, arătându-mi cuponul de pensie şi actul emis de Spitalul Judeţean de Urgenţă - Imagistică, în care sunt specificate cumplite afecţiuni, inclusiv „formaţiunea tumorală voluminoasă" care i-a invadat ficatul.
„L-am ascultat de multe ori pe Gore, cântând la nunţi. A fost lăutar vestit, dar nu l-am mai văzut de ceva vreme. Se duc, unul câte unul, lăutarii de altădată. Cine n-a auzit de Gheorghe a Floarei, care cânta la restaurantul Lotca, de stăteau trecătorii în drum, ca să asculte?! E dus, săracu' şi ca mâine se duce şi Gore. Mare păcat!", ne-a spus cu părere de rău Gheorghe Dragomir, 65 de ani, pensionar, care ştie să mânuiască nu arcuşul viorii sau ţambalul, ca vechii lăutari, ci mai abitir polonicul din vestita ciorbă pescărească brăileană.