Familia care şi-a pierdut casa în incendiu de la Broscăuţi va locui într-un modul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa in care locuiau cei cinci a ars in toatlitate FOTO Momentul de Dorohoi
Casa in care locuiau cei cinci a ars in toatlitate FOTO Momentul de Dorohoi

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă vor  trimite, mamei copiilor, un modul în care să locuiască până când problema locuinţei va fi rezolvată.

Doi din cei patru copii au ajuns în grija statului şi locuiesc acum în complexul de apartamante „Floare de colţ” din Dorohoi. Acolo va ajunge şi cel de-al treilea minor, care, în prezent se află sub supraveghearea medicilor de la spitalul de Pediatrie, după ce a suferit răni uşoare în incendiu de vineri seară.

Copilul de 14 ani, cel mai grav rănit în incendiu de la Broscăuţi, va suferi o intervenţie chirurgicală. 

Medicii clinicii din Bucureşti, unde se află copilul care a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, au cerut acceptul mamei pentru a interveni chirurgical.  Starea sa este stabilă, însă va mai avea nevoie de mai multe zile de spitalizare. Adolescentul a fost transportat de urgenţă la un spital din capitală, după ce a suferit grave arsuri în incendiu ce le-a mistuit casa. 

Flăcările au distrus în totalitate casa în care locuiau cei cinci membri ai familiei. În aceste condiţii autorităţile au decis să o ajute pe mamă.

Vom încerca să intervenim şi noi să o ajutăm pe femeie. Am vorbit cu domnii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru un modul, iar noi îi vom trage lumină.  Este foarte necăjită. Bărbatul ei a murit anul trecut şi ea se descurcă greu cu patru copii, a spus primarul comunei Broscăuţi, Ioan Romaniuc. 

Reprezentanţii Primăriei mai spun însă că venitul lunar al familiei se ridică la aproximativ 2.500 de lei. 

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite