Cum au ajuns negrii să fie sclavi în America de Nord. Proprietarii americani de plantaţii justificau sclavia şi credeau că este o binecuvântare
0Sclavia a fost o parte integrantă a economiei coloniilor din America de Nord. Marii fermieri din sudul Statelor Unite erau dependenţi de munca sclavilor, iar o parte a oamenilor de afaceri din Nord, care oficial damnau sclavia, investeau în acestă afacere inumană. O bună parte a Africii a fost depopulată pentru a furniza forţă de muncă forţată şi dezumanizată pe plantaţiile Statelor Unite.
Sclavia a fost practicată pe scară largă în lumea antică pe tot Globul. Sclavia a existat în toate epociile istorice, dar cu cea mai mare prevalenţă în epoca antică. Cu toate acestea în coloniile de pe coastele Americii de Nord şi mai apoi în Statele Unite, sclavia era baza economiei agricole.
În sudul Statelor Unite, chiar şi în secolul XIX, atunci când toate statele civilizate renunţaseră la această practică, aproape o treime din populaţie era reprezentată de sclavi negri aduşi din Africa. Chiar şi după abolire, populaţia afro-americană, adusă fără voia sa în America, a fost prigonită, lipsită de drepturi până la jumătatea secolului XX. Sclavia a apărut pe coastele Americii de Nord din motive strict economice, pe fondul lipsei de forţei de muncă.
Primii 20 de africani în America de Nord
În secolul al XV lea, portughezii au început să exploreze coastele Africii. Au descoperit populaţii aflate pe o treaptă inferioară din punct de vedere al civilizaţiei materiale, dar şi popoare care practicau comerţul cu sclavi de secole. Practic africanii vindeau alţi africani, capturaţi în urma războielor tribale sau pur şu simplu vânaţi şi răpiţi. Aceştia erau vânduţi de obicei arabilor. Odată cu apariţia portughezilor piaţa de sclavi s-a diversificat şi totodată a prosperat. La început portughezii şi mai apoi spaniolii au dezvoltat în secolul al XVI lea un comerţ intens cu sclavi. Negrii erau duşi peste Atlantic în coloniile americane. Cei mai mulţi în Brazilia, pe marile plantaţii.
Britanicii şi alte popoare europene cu dezvoltare maritimă şi colonială au început să practice comerţul cu sclavi. În cel mai scurt timp, sclavii au devenit principala forţă de muncă în Indiile de Vest şi America de Sud. Motivele sunt cât se poate de simple. Erau uşor de procurat, ieftini şi totodată nu necesita o investiţie foarte mare pentru întreţinerea lor. Erau trataţi ca animalele de povară, bătuţi, umiliţi şi puşi să muncească până la epuizare. Pentru a dezvolta marile plantaţii, cu o cerere uriaşă de tutun şi alte coloniale pe bătrânul continent, era nevoie de o forţă de muncă numeroasă. Cu muncitorii liberi aduşi pe bază de contracte era costisitor şi totodată ineficient pentru stăpânii de plantaţii, care doreau să se îmbogăţească rapid. Sclavii erau pentru aceştia răspunsul ideal. Nu erau normaţi, nu erau plătiţi. Odată cu dezvoltarea agriculturii în America de Nord, mai ales în zona de sud, Virginia, Georgia, sclavii aveau să fie ceruţi pe scară largă pentru a munci pe plantaţiile de tutun la început şi apoi pe cele de bumbac.
Primii sclavi au ajuns accidental în America de Nord. Mai precis în 1619, 20 de sclavi africani au ajuns în oraşul colonial Jamestown din Virginia. Ei au fost aduşi de un negustor olandez. Respectivul căpitan de vas i-a găsit la rândul său pe o navă spaniolă de sclavi, capturată de olandezi. Aceşti primi sclavi au căpătat însă liberatea şi statutul de servitori, nu de sclavi, în colonia britanică. Şi asta deoarce spaniolii îşi botezau slavii înainte de a-i urca pe vase. Un obicei britanic spunea că cei botezaţi creştini nu puteau să fie transformaţi în sclavi. Nu a durat mult însă până când sclavia a devenit o realitate în coloniile Americii de Nord. Primul sclav a fost un african, sosit în 1619, care a încercat să fugă din serviciul său. Se întâmpla în 1640, iar curtea de judecată din Virginia l-a condamnat la sclavie.
Odată cu trecerea anilor şi dezvoltarea coloniilor, aşezările din zona Chesapeake Bay aveau nevoie urgentă de forţă de muncă. Şi asta în condiţiile în care forţa de muncă era rară şi venea mai ales din Europa. Angajaţii de la frontieră, lucrând într-un mediu dur şi periculos, cereau contracte avantajoase şi tot felul de avantaje. Fermele de asemenea se înmulţeau, numeroşi scoţieni, irlandezi, germani, britanici sau chiar francezi veneau să se stabilească în aceste regiuni şi evident se ocupau în mare parte cu agricultura. În aceste condiţii munca sclavilor a început să fie cerută şi în America de Nord. Deşi era interzisă iniţial, din considerente religioase mai ales, interesele economice au prevalat moralei, iar în 1641, Massachussetts a devenit prima colonie care a autorizat sclavia.
Peste 7 milioane de sclavi aduşi în America de Nord
Mulţi specialişti spun că în America de Nord au ajuns peste 7 milioane de sclavi negri, doar în secolul al XVIII lea. Sclavii proveneau din rândul triburilor africane de pe coastele continentului şi mai rar din interiorul acestuia. Explicaţia este simplă, erau mai uşor de transporat până la vasele care-i aşteptau în porturi. De obicei existau grupuri de africani sau arabi specializaţi în vânătoarea de sclavi. Oamenii erau pur şi simplu răpiţi din sânul familiilor, puşi în lanţuri, obligaţi să mărşăluiască şi apoi vânduţi ca animalele în târguri. Erau preferaţi copii şi adulţii tineri. Evident cei mai vânjoşi erau mai scumpi. Chiar şi americanii au avut propriile lor ”echipe” de vânători de sclavi. Odată îmbarcaţi, sclavii erau lăsaţi de multe ori în cale, fără aer, legaţi în lanţuri şi cu apă şi hrană insuficiente. Era un adevărat calvar, iar mulţi dintre aceştia mureau pe drum, din cauza bolilor sau a condiţiilor de transport. Ajunşi pe continetul american erau vânduţi în târguri specializate marilor proprietari de plantaţii.
În secolele XVII şi XVIII sclavii erau folosiţi pe plantaţii de tutun, orez şi indigo în zona Maryland, Virginia şi Georgia. Majoritatea stăpânilor de sclavi aveau în jur de 10 africani, în timp ce marii proprietari deţineau şi câte 100-150 de sclavi. Evident sclavii nu aveau niciun drept. Erau adăpostiţi în grupuri, în barăci insalubre şi munceau până la epuizare. Primeau doar hrană. Majoritatea sclavilor erau încurajaţi să se căsătorească între ei, fiindcă se credea că aşa devneau mai docili şi, totodată, dădeau naştere altor sclavi. Viaţa acestora era însă ameninţată în permanenţă de violenţă, abuz sexual sau separare, după cum dorea stăpânul. Înclusiv în secolul al XIX lea, când ţările civilizate ale Europei renunţaseră la sclavi, în Statele Unite, sclavia era în floare şi, mai mult decât atât, justificată de proprietarii de plantaţii. Odată cu răspândirea plantaţiilor de bumbac şi cererea extraordinară pe piaţa europeană, numărul sclavilor a crescut considerabil. În secolul al XIX lea o treime din populaţia sudului Statelor Unite era formată din sclavi negri.
Sclavia întreţinută de lăcomie
Aşa cum am amintit au fost sudişti care au vrut să justifice sclavia. Era însă un demers ilogic şi inuman, care considera absurd faptul că toţii oameni trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi. Totdată, în mod paradoxal pentru un stat care se dorea democratic, sclavia era considerată o componentă esenţială a economiei sale. ”Faptul că sclavia domestică a acestor state nu este doar o necesitate inexorabilă pentru prezent, dar şi o instituţie umană, reponsabilă de numeroase avantaje sociale şi politice, poate fi o noutate pentru dumneavostră. Dacă răpirea, atât secretă, cât şi prin intermediul războiului, poate fi prevenită în Africa, totuşi îmbarcarea sclavilor în vase comfortabile şi transportarea lor peste ocean ar putea fi cea mai importantă binecuvântarea pentru acel continent.
Chiar dacă sunt duşi în lanţuri, ei totuşi ies din întunericul primitivismului către lumina civilizaţiei, de la idolatrie la creştinism, pe scurt de la moarte la viaţă. Sclavia este piatra de temelie a edificiului nostru republican şi denunţă ca ridicol de absurdă teoria domnului Jefferson, care spune că toţi oamenii sunt născuţi egali”, scria James Henry Hammond într-o scrisoare către un aboliţionist englez. James Hammond era un avocat şi un stăpân de plantaţie din secolul al XIX lea, în Carolina de Sud. Specialiştii arată însă că de fapt sclavia era întreţinută de lăcomia stăpânilor de plantaţii. Sclavii africani erau folosiţi în secolul al XIX lea pe plantaţii de zahăr, orez, tutun şi în special bumbac.
Specialiştii spun că în secolul XIX mai ales exista suficientă forţă de muncă pentru a menţine aceste plantaţii din sud. Marii stăpâni de sclavi doreau să obţină profit maxim cu cheltuieli minime pe mâna de lucru. Tocmai pentru a maximiza profitul şi pentru a obţine producţii rapide, care să aducă venituri mari şi la fel de rapide, erau folosiţi sclavii. Muncitorii trebuiau plătiţi, hrăniţi şi adăpostiţi în condiţii umane. Pentru stăpânii de sclavi era o cheltuială în plus. Africanii erau trataţi mai rău ca animalele, cu cheltuieli evident minime. Conform statutului sclavilor din Alabama din 1852, aceştia nu aveau voie să poarte arme, să depăşească limitele plantaţiei, să nu umble noaptea, să nu aibă câini şi să nu formeze grupuri mai mari de cinci persoane.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
