Care au fost, de fapt, locurile sacre ale dacilor. Altarele atestate ştiinţific, fără legătură cu Munţii Bucegi sau cu Kogaionon
0Spiritualitatea geto-dacilor este un subiect învăluit încă de mit şi legendă. Zeci de locuri sacre atribuite dacilor se nasc mai ales în imaginaţia împătimiţilor de acest subiect. Cei mai înalţi şi misterioşi munţi ai României au fost înzestraţi de imaginarul românesc cu zone sacre, energetice. În realitate, descoperirile arheologice indică doar o singură zonă cu o mare aglomerare de sanctuare şi alte locuri destinate cultului.
Despre locurile sacre ale geto-dacilor, o populaţie devenită foarte la modă în ultimele decenii în societatea românească, s-au făcut multe presupuneri. Religia acestor triburi, considerate barbare de vecinii lor romanii, este una politeistă, dominată de figura unui zeu solar, numit Zalmoxis, care, aşa cum arată sursele antice, la origine ar fi fost un mare preot, un soi de profet al acestor populaţii. În cinstea acestor zeităţi, ca peste tot în ”Barbaricum”, au fost depuse felurite ofrande, inclusiv sacrificii umane şi au fost ridicate locuri de cult.
S-a avansat chiar ideea existenţei unor locuri sacre, adevărate centre energetice şi de pelerinaj pentru geto-daci, ascunse de privirile neiniţiaţilor şi locuite de mari preoţi, adevăraţi asceţi. Multe dintre aceste locuri sacre, se află însă doar în legendă şi imaginaţia celor care le-au creat. Dovezile arheologice, indică doar o singură aglomerare importantă de sanctuare şi aşezăminte cultice, ce ar putea fi considerat loc sacru al religiei geto-dace.
Kogaionon-urile României
Religia geto-dacilor, asemeni acestei populaţii stârneşte o vie atracţie mai ales în lumea pseudo-ştiinţifică. Mitul lui Zalmoxe, ideea unei superiorităţi spirituale a acestor populaţii considerate istoriografic ca fiind angrenate în etnogeneza românească, fascinează şi astăzi. Marele preot dacic,iniţiat în misterele religiilor orientale, care s-a pogorât în moarte, foarte mesianic de altfel, şi mai apoi s-a întors sub formă de zeu printre ai săi, este considerat de altfel întemeietorul acestui cult. Automat munţii înalţi şi zonele cele mai misterioase din arcul carpatic au fost atribuite drept sălaşe ale acestui zeu Zalmoxis. Totodată orice platou greu accesibil şi cu forme geomorfologice bizare, a fost transformat de pasionaţii de Zalmoxe şi credinţe geto-dace, în loc sacru.
De notorietate este platoul Bucegilor, acolo unde Sfinxul, a aprins imaginaţia multora. De altfel în jurul acestor munţi şi a formelor sale calcaroase, s-au brodat numeroase legende, despre baze secrete, tuneluri ascunse, centre energetice şi locuri misterioase bântuite acum câteva mii de ani de preoţi geto-daci. Inclusiv Ceahlăul, a fost încărcat cu semnificaţii, fiind considerat la rândul său munte sacru al dacilor. În timp dar cu ecouri mai reduse, decât Bucegiul, a venit rândul Giumalăului, Rarăului şi Retezatului să devină munţi sacrii. Nu există însă nicio dovadă ştiinţifică care să ateste practicarea cultului religios în aceste locuri. Nu există nici măcar o dovadă arheologică, inclusiv pe platoul Bucegi, care să ateste că dacii au trecut pe acolo. Mai mult decât atât s-a dovedit ştiinţific că Sfinxul şi Babele, sunt creaţii ale naturii, realizate prin acţiunea vântului şi a apelor.
Adevăratul munte sacru, un mister
Multitudinea de legende, care de care mai fantastice, privind locul sacru al dacilor din vârful munţilor Carpaţi, locuit de puternicul Zalmoxe, porneşte de la o izvor scris antic. Mai precis este vorba despre ”Geographia„ lui Stabon, care aminteşte de un munte sacru al geto-dacilor pe care s-a retras Zalmoxe. ” Şi muntele a fost luat drept sfânt, şi ei îl şi numesc astfel. Iar numele lui este Kogaionon, la fel cu cel al râului care curge pe alături”, scria geograful grec. Propriu-zis în scrierile antice, exista un munte sacru, numit Kogaionon. Nu se ştie însă cu exactitate, dacă acel munte exista cu adevărat sau unde s-ar afla în cazul în care informaţia furnizată de Strabon ar fi reală.
De-a lungul timpului au fost avansate numeroase ipoteze, majoritatea fără dovezi concrete. Bucegiul, Ceahlăul au devenit rând pe rând Kogaionon. Una dintre cele mai acceptate variante este aceea că Kogaionon s-ar afla undeva în Masivul Retezat-Godeanu, aproape de altfel de Sarmisegetusa Regia, capitala regatului geto-dac. Mai precis, muntele sacru al lui Zalmoxe, a fost considerat Vârful Gugu, cu o înălţime de 2.291 metri. Printre susţinătorii localizării, Kogaiononului pe Vârful Gugu, se află şi numeroşi adepţi ai paranormalului. Există de altfel şi o serie de poveşti despre fenomene stranii care au loc pe acest vârf dar şi despre amenajări uriaşe în stâncă sub forma unor observatoare astrale. Iarăşi din punct de vedere ştiinţific, Kogaiononul nu a putut fi plasat nici pe Vârful Gugu.
Unde se află de fapt zona sacră a geto-dacilor
Singura zonă care păstrează cele mai numeroase dovezi ale manifestărior religioase geto-dace este cea situată în Munţii Şureanu. Sau mai precis la Sarmisegetusa Regia, capitala regatului dac şi a împrejurimilor înţesate cu fortificaţii şi cetăţi. Cel mai mare ansamblu cultic atribuit geto-dacilor se află la Grădiştea Muncelului, în zona sacră a capitalei Sarmisegetus. În total în cadrul incintei sacre aparţinând capitalei, se aflau nu mai puţin de şapte temple, două circulare şi cinci patrulatere. Dintre care trei de mari dimensiuni. Un adevărat loc sacru. Se estimează că majoritatea acestor sanctuare au fost ridicate cu un secol înainte de Hristos şi au atins apogeul în perioada în care Deceneu, marele preot geto-dac conducea statul, după moartea lui Burebista.
Este şi lesne de înţeles având în vedere influenţa clasei sacerdotale şi în special al lui Deceneu, de ce Sarmisegetusa a devenit loc sacru prin multitudinea de temple. Totodată aproape toate aşezările şi cetăţile din centura de apărare a capitalei, la Costeşti, Piatra Roşie, Feţele Albe sau Blidaru, au fost semnalate numeroase temple şi sanctuare. Cu alte cuvinte întreaga zonă, avea o importanţă religioasă şi putea fi considerată zonă sacră, având în vedere că nicăieri pe teritoriul locuit de geto-daci nu s-a descoperit o asemenea abundenţă de amenajări cultice. Pe scurt, adevărata zonă sacră, aşa cum o indică şi descoperirile arheologice, a statului geto-dac, este chiar în apropierea şi în incinta fostei capitale Sarmisegetusa Regia.
Locuri sacre destinate sacrificiilor şi astronomiei
În special atrage atenţia zona sacră a Sarmisegetusei prin două amenajări cultice misterioase şi grandioase în acelaşi timp. Este vorba de marele disc de andezid, considerat un simbol al soarelui, cu un diametru impresionant, de peste 7 metri. De altfel este una dintre cele mai misterioase amenajări cultice atribuite geto-dacilor. Fabricat din andezid, adus se pare tocmai din zona Devei, adică de la o distanţă deloc de neglijat în aceea perioadă şi depus pe o temelie de blocuri calcaroase, marele disc solar a stârnit numeroase controverse. Unii specialişti, precum Hadrian Daicoviciu, credea că servea sacrificiilor ritualice. Fie animalele,fie oamenii erau aşezaţi pe marele disc şi ucişi.
”El servea ca altar de jertfă; sub el se află un bloc cioplit în formă de lighean, care dă în canalul de scurgere: pe aici curgea apa folosită la ceremonii sau chiar sângele jertfelor”, scria acesta, în lucrarea sa de popularizare, „Dacii„. Există şi opinii contrare, care arată că de fapt marele disc de andezid era un soi de calendar folosit la divinaţii. Deocamdată însă nu s-a impus o părere decisivă în ceea ce priveşte funcţionalitatea lui. Alături de marele disc de andezid, se află o altă amenajare cultică de mare importanţă. Mai precis este vorba despre marele sanctuar circular. Şi în cazul acestuia, nu se ştie cu exactitate la ce servea. Unii spun că este de fapt un observator astronomic.
”Marele sanctuar rotund de la Sarmizegetusa cu aşezarea ritmică a stâlpilor săi presupune efectuarea unor observaţii cereşti„, preciza Daicoviciu. Totodată dispute au apărut şi în ceea ce priveşte construcţia acestor edifici. Mai precis sunt istorici care susţin faptul că aceste sanctuare, din care a mai rămas astăzi doar temelia, fiind distruse după cucerirea Sarmisegetusei de către romani, nu ar fi avut de loc ziduri, sau măcar acoperiş.
„Ar fi vorba de edificii acoperite, cu coloane de sine stătătoare, întruchipând arborii pădurii. O încăpere nu-şi avea – în această idee – locul în cuprinsul sanctuarului, pentru că spaţiul liber era destinat procesiunilor. Ba mai mult chiar, s-a presupus că aici ar fi avut loc iniţierea militară şi astfel ne-am găsi în prezenţa unor atribute militare ale templelor”, preciza Horaţiu Crişan în „Spiritualitatea geto-dacilor„. De altfel sunt şi alţi specialişti precum Dinu Antonescu, care susţineau faptul că în aceste temple din zona sacră a Sarmisegetusei aveau loc ritualuri de iniţiere a tinerilor războinici. Fapt ce ar conferi cu adevărat valenţe de loc sacru al geto-dacilor acestui ansamblu. „Ritualul practicat în sanctuare în special pentru iniţierea militară ar fi putut avea drept scop transformarea tânărului într-un războinic dezlănţuit, ce nu însemna doar bravură, forţă fizică sau rezistenţă, dar şi un experiment magico-religios structural caracterului viitorului luptăto”, preciza Dinu Antonescu.
Cetăţi ale războiului şi religiei
De asemenea întreaga zonă de apărare a Sarmisegetusei din Munţii Şureanu este înţesată de cetăţi cu temple numeroase. Este un spaţiu al milităriei şi al religiei. O adevărată zonă sacră, din multe puncte de vedere. De exemplu în cetatea Blidaru, cercetată prima dată de D.M. Teodorescu în 1921 şi apoi sistematic de Constantin Daicoviciu în anii 50, se află în punctul „Pietroasa lui Solomon„,un loc destinat cultului. Mai precis două sanctuare masive în formă de patrulater, aflate la o oarecare distanţă de incinta fortificată. Mai apoi la cetatea de la Costeşti, s-au descoperit alte temple patrulatere. De această dată patru la număr în aceeaşi aşezare fortificată amplasate pe cele patru terase ale dealului. Inclusiv în aşezarea de la Feţele Albe şi în cetatea de la Piatra Roşie, au fost descoperite astfel de temple în formă de patrulater. Nici până astăzi nu se ştie cum se făcea veneraţia în aceaste temple, ce ritualuri erau practicate şi cine le deservea. Propriu-zis era un lanţa de cetăţi care apăra capitala, secondate de un lanţ de temple patrulatere care înconjurau marea zonă sacră de la Sarmisegetusa.
Gropi, altare şi ofrande
Sanctuare dacice au mai fost descoperite şi în alte zone ale ţării. Nicăieri însă cu o asemenea concentrare ca în zona Sarmisegetusei, iar motivele sunt lesne de înţeles. Astfel sanctuare au fost descoperite de arheologi la Piatra Craivii, Piatra Neamţ, Brad, Pecica, Popeşti, Dolineanu, Cetăţeni, adică din Banat până în Moldova. Unul dintre sanctuarele cele mai interesante este cel circular de la Pecica în bazinul Mureşului Inferior. Mai bine spus este vorba despre un templu cu o vatră de mari dimensiuni în centru, şi cu un cerc de pietre, puternic arse. Totodată, se pare, sanctuarul de la Pecica, era înconjurat cu bârne groase din lemn. Totodată au fost descoperite pe tot cuprinsul ţării şi diferite gropi cu ofrande sau altare. Interesante sunt descoperirile de la Lozna, acolo unde într-o turbărie, dacii au depus obiecte din metal, de la unelte agricole şi până la arme, ca o ofrandă adusă unui zeu subpământean.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Cetăţile ascunse ale geto-dacilor. La Gruiu Dării aveau loc ritualuri închinate zeilor
Se încarcă comentariile...
