BOTOŞANI Camere video luate pe datorie la titularizare
0Ministerul Educaţiei a obligat Inspectoratul Şcolar să achiziţioneze aparatura care valorează 4.600 de lei.
De ce s-au temut cel mai tare elevii care au dat anul acesta Bacalaureatul nu au scăpat profesorii lor. Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care a obligat Inspectoratul Şcolar Judean (IŞJ) să instaleze camere video în fiecare sală de clasă unde dascălii vor susţine examenul de titularizare.
Astfel, au fost achiziţionate 42 de camere video care au fost montate în sălile de clasă de la Colegiul „A. T. Laurian“, unde este centrul de testare. Investiţia se ridică la 4.600 de lei. Camerele vor fi conectate la un calculator care va stoca toate imaginile din timpul examenului. Pe lângă faptul că profesorii vor fi păziţi şi de supraveghetori, toate înregistrările vor rămâne stocate şi vizionate ulterior pentru a se vedea dacă au fost fraude.
Pentru că instituţia nu a avut bani, iar ordinul ministrului trebuia respectat, cele 42 de camere video au fost luate pe datorie de la o firmă privată, iar laptopul pe care vor fi stocate imaginile a fost împrumutat.
Camerele video, pe post de sperietori
La concursul de titularizare de anul acesta s-au înscris peste 1.000 de candidaţi, însă doar 772 de cadre didactice au îndeplinit condiţiile de participare. Şefii IŞJ sunt convinşi că aceste măsuri anti-fraudă îi vor determina pe mulţi dintre profesorii înscrişi să renunţe la examen.
„În ficare an renunţă la titularizare în jur de 150 de candidaţi pe motiv că sunt nepregătiţi. Probabil că acum numărul lor va fi mult mai mare, având în vedere că examenul va fi supravegheat video şi nu vor mai avea cum să se inspire. Dacă supraveghetorii şi-ar face corect treaba, nu ar mai fi nevoie de aceste măsuri. Având experienţa anilor trecuţi, cu siguranţă că vor renunţa mulţi la titularizare şi vor opta în toamnă pentru un post de suplinitor“, a spus Ada Macovei, inspectorul general al IŞJ Botoşani. După examenul de astăzi, camerele vor fi dezinstalate din sălile de clasă şi păstrate pentru alte examene. Cele mai râvnite catedre din judeţ sunt cele de de istorie-geografie. La această categorie, se bat 56 de profesori pentru un singur loc, şi asta la o şcoală din mediul rural.
Înscrişi la catedre inexistente
Pe două catedre de educaţie fizică şi sport candidează 69 de profesori, iar pentru un post de profesor de chimie-fizică, tot la o şcoală de la ţară, sunt înscrişi 30 de candidaţi. La polul opus sunt patru posturi de educaţie muzicală pentru care s-au înscris doar trei profesori. „Deja avem multe dosare care nu au fost validate şi candidaţii nu vor putea intra în examenul de titularizare pentru că nu îndeplinesc toate condiţiile. În situaţia asta sunt înregistrate 85 de dosare. Mai avem o situaţie la biologie, unde deşi nu avem niciun post liber s-au înscris 30 de candidaţi. Aceştia pot opta însă pentru suplinitori în toamnă“, a mai declarat inspectorul general Ada Macovei. ;