Accidentele care au zguduit Bistriţa-Năsăud în ultimii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii din diferite localităţi de pe Valea Bârgăului se întorceau de la discotecă FOTO: bistrita24.ro
Tinerii din diferite localităţi de pe Valea Bârgăului se întorceau de la discotecă FOTO: bistrita24.ro

Două accidente, ambele petrecute în 2011, au ridicat mari semne de întrebare în rândul bistriţenilor, cu privire la siguranţa pe şosele şi chiar în parcuri de distracţii. În 2011, un impact frontal între două maşini în localitatea Tureac a dus la moartea a 4 persoane şi rănirea grava a altor 6. Tot în 2011, trei bistriţeni îşi pierdeau viaţa după ce vagonul unul carusel dintr-un parc de distracţii din Spania se prăbuşea.


Neatenţia au dus la o tragedie fără margini în Tureac

Unul dintre cele mai grave accidente de circulaţie care s-a petrecut în judeţul Bistriţa-Năsăud este încă viu şi în memoria medicilor de pe ambulanţele care au intervenit. În anul 2011, un autoturism, în care erau mai mulţi tineri de pe Valea Bârgăului a intrat frontal într-o altă maşină în care se aflau cinci persoane.


O maşină în care se aflau 7 tineri obosiţi după o noapte petrecută la discotecă care circula spre Piatra Fântânele a intrat în depăşirea unei coloane de maşini pe linie contină şi a intrat frontal într-un autoturism în care se aflau 5 persoane din Suceava care se îndreptau spre Italia, unde munceau şi locuiau.


Două persoane, şoferul şi încă un pasager din maşina pe care o conducea, au decedat pe loc, la scurt timp pierzându-şi viaţa alte două persoane, numărul morţilor ajungând la 4. De asemenea au fost rănite grav alte 6 persoane, două scăpând cu răni minore.


Şi-au pierdut viaţa atunci doi tineri de pe Valea Bârgăului, dar şi şoferul din judeţul Suceava şi o femeie, care se întorcea la muncă în Italia, alături de familie. Doi copii, dintre care unul a fost şi el rănit grav, au rămas orfani din pricina inconştienţei şi a neatenţiei tânărului de pe Valea Bârgăului care a provocat accidentul, nerespectând regulile de circulaţie.


Nu mai puţin de şapte echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, două echipaje de descarcerare şi unul de terapie intensivă mobilă au intervenit la acest accident, cel mai grav înregistrat în ultimii ani în Bistriţa-Năsăud. 



Din parcul de distracţii, în mormânt

O defecţiune a unui carusel a sfâşiat, în 2011, inimile unei familii din cartierul bistriţean Viişoara, care a fost nevoită să-şi primească tinerii plecaţi în Spania la muncă şi pe verişoara lor într-un sicriu.


Cei doi fraţi de 23 şi 31 de ani, care locuiau în Campo Real, se aflau la serbările oraşului Villacanas din Toledo, alături de verişoara lor de doar 16 ani. S-au urcat într-un carusel, iar la doar câteva minute de la pornirea instalaţiei, unul dintre vagonete, chiar cel în care se aflau cei trei, s-a desprins şi a căzut în gol.


Bistriţenii au murit pe loc, în timp ce adolescenta s-a zbătut o perioadă între viaţă şi moarte, după care a decedat şi ea. Cei doi fraţi se aflau în Spania de 8 ani, iar verişoara lor era în vizită la tatăl său, care muncea şi el acolo.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Nenorocirile care au lăsat răni în sufletul bistriţenilor: inundaţiile e la Târlişua şi incendiul de la Biserica Evanghelică

FOTO Doi tineri şi copilul lor nenăscut, decedaţi după ce au fost loviţi în plin de un TIR

 

 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite