Infracţiunile economice în Bistriţa-Năsăud s-au dublat în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pooliţiştii pun pe seama recesiunii şi a mediului economic instabil creşterea spectaculoasă a acazurilor de la un an la altul.

Criminalitatea economico-financiară a înregistrat creşteri spectaculoase în Bistriţa-Năsăud în 2010 raportat la 2009. Potrivit cifrelor de bilanţ ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie, la capitolul evaziune fiscală cifrele au sărit de la 161 de infracţiuni în 2009 la 359 în anul care s-a încheiat, iar creşterea este de 123 de procente de la un an la altul.

Şi înfracţiunile de de fals s-au dublat, de la 275, câte s-au înregistrat în 2009  la 534 de astfel de fapte  în 2010. Nici la înşelăciune, statisticile nu sunt mai favorabile, creşterea de la un an la altul fiind de 120 de procente.

An de criză, statistici pe măsură

Şefii inspectoratului Judeţean de Poliţie pun cifrele din zona criminalităţii economico-financiare  pe seama deteriorării climatului economic. Potrivit şefului serviciului de Investigare a Fraudelor, Petrică Isopescu  anul trecut  poliţiştii de la economic s-au confruntat cu foarte multe cazuri de stopajul la sursă, adică reţinerea banilor din salarii pentru taxe şi impozite  fără plata lor efectivă către stat, dar şi o sumedenie de probleme legate de cazurile de insolvenţă sau rambusări fictive de TVA, ori de contrabandă: „Stopajul la sursă este un fenomen care s-a accentuat pe fondul crizei", spune Isopescu.

Evaziunea fiscală creşte în vremuri de criză

Sociologul Alexandru Uiuiu crede că sporirea  infracţiunilor economice nu trebuie să surprindă pe nimeni şi că legile economice stufoase din România şi trecerea prin recesiune  adâncesc fenomenele evazioniste: „este clar că o perioadă de criză oferă oportunităţi pentru infracţiunile economice, aşa este de când lumea.

Dacă ne întoarcem la Marea Criză din anii 30, toată lumea ştie ce infracţiuni a generat. Apoi legislaţia economică stufoasă oferă un teren pentru asemenea infracţiuni. În ultimii ani la noi au apărut o mulţime de legi care reglementează zona economică, însă la fiecare lege nou apărută cineva se apucă să studieze cum să-i găsească punctele slabe. Poate că legiuitoriii ar trebui să-şi aducă aminte  de vorba unui înţelept: „unde sunt legi multe, e mai multă dezordine", crede sociologul. Anul 2011 ar putea fi la fel de bogat în statisticile infracţionalităţii, dacă nu se obţine relansarea economică: „dacă se va obţine relansarea economică, vor fi mai puţine tentaţii, dacă nu va fi la fel", crede sociologul

Un caz cu 7 milioane de lei prejudiciu

De departe cel mai spectaculos caz cu care s-au confruntat poliţiştii de la economic în 2010 a fost cel al omului de afaceri Janos Farcaş. Cazul, care a a pornit de la facturi fictive plimbate prin 15 firme, a implicat 35 de descinderi concomitente în mai multe judeţe şi un prejudiciu aproximativ  de 7 milioane de lei vechi. Dosarul este instrumentat la această oră de procurorii DIICOT: „ valoarea prejudiciului în acest caz este imensă, în jur de 7 milioane de lei. Ca să vă daţi seama cum stau lucrurile, de obicei se fac verificări încrucişate la maximum 5-8 firme, în cazul acesta o factură fictivă a trecut prin 15 firme şi s-a ajuns în spaţiul intercomunitar, în Ungaria în încercarea de a se pierde urma şi a putea deconta TVA", spune comisarul şef, Ovidiu Mureşan.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite