Vasile Blaga revine în Maramureş
0
Preşedintele PDL va ajunge în Maramureş la finele săptămânii viitoare
Pentru a doua oară în decurs de doar câteva săptămâni, Vasile Blaga, preşedintele PDL va veni în Maramureş. De această dată preşedintele îşi va prezenta moţiunea sa pentru a-şi atrage cât mai multe voturi la alegerile din luna martie.
Chiar dacă Blaga a mai fost în Maramureş în urmă cu puţin timp, acesta se pare că vrea să revină săptămâna viitoare. Potrivit reprezentanţilor PDL Maramureş, Vasile Blaga îşi va susţine moţiunea în data de 15 martie, urmând ca mai apoi reprezentanţii Monicăi Macovei să vină în Maramureş. Locul întâlnirii nu a fost încă stabilit, însă acesta va merge cel mai probabil la Târgu Lăpuş unde a stat şi prima oară, dar unde şi-a prezentat moţiunea şi Elena Udrea.