Simbolul intrării în Maramureş – poarta maramureşeană. Fiecare intrare în judeţ va avea câte o astfel de poartă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concursul destinat alegerii simbolului de intrare în judeţ şi-a desemnat câştigătorul. Membrii comisiei de evaluare a lucrărilor înscrise în concurs s-a întrunit pentru a corobora rezultatele votului electronic şi al votului exprimat la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” cu punctajele oferite de comisie. Toate acestea au dus la stabilirea elementului-simbol reprezentativ pentru judeţul Maramureş.

Acesta urmează să fie amplasat pe căile de acces rutier, drumuri naţionale şi judeţene, la limita de judeţ, anunţând intrarea pe teritoriul administrativ al judeţului Maramureş.

Lucrarea câştigătoare aparţine Anei Maria Cosma din Târgu Lăpuş şi reprezintă un fragment de poartă maramureşeană, care conţine elemente specifice porţii de Maramureş precum sunt soarele sau funia.  Lucrarea este executată din lemn, fiind amplasată pe un soclu de piatră.  

Autoarea căreia comisia i-a acordat punctajul cel mai mare, este cea care a câştigat şi premiul publicului, lucrarea cu numărul trei în concurs obţinând 327 de voturi (40,1%) la votul electronic de pe site-ul Consiliului Judeţean Maramureş.

După însumarea punctajelor, pe locul al doilea s-a situat lucrarea cu numărul 5 în concurs – aparţinând lui Marchiş Daniel Florin, iar pe locul al treilea, lucrarea cu numărul 6 în concurs – autor Marchiş Lucian Radu. Potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr. 75 din 28 mai 2014, lucrarea câştigătoare va fi premiată cu 3.500 lei, premiul al II-lea va primi 2.000 lei iar premiul II – 1.500 lei.  Premiul publicului este în valoare de 2.000 lei.

Etapa următoare presupune întocmirea documentaţiilor în vederea achiziţionării serviciilor de proiectare şi realizare a lucrării.

 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite