Poveştile nespuse ale românilor mânaţi de mirajul Occidentului: „Foarte mulţi copii au rămas traumatizaţi pe viaţă“
0
Mirajul Occidentului i-a determinat pe mulţi români să-şi lase familiile, casele, joburile. Cei mai mulţi dintre ei s-au întors cu ceva bani, cu care au pornit în viaţă. Alţii au decis să rămână acolo. Dar până să ajungă să câştige, majoritatea dintre cei care au plecat în anii de după Revoluţie au poveşti cutremurătoare. O bibliotecară din Borşa a reuşit să cuprindă câteva în cartea „Spre ţara făgăduinţei“.
Oraşul Borşa din Maramureş se află în topul localităţilor cu cei mai mulţi locuitori plecaţi la muncă în străinătate.
Aproximativ jumătate dintre cei 29.000 de locuitori muncesc în alte ţări, majoritatea în Italia. Nu e om în Borşa să nu aibă cel puţin o rudă care să fie plecată, dar 90% dintre locuitori au fost plecaţi cel puţin o dată, pentru o perioadă, să muncească în Occident. Nu face excepţie nici primarul localităţii, Sorin Timiş.
Oameni harnici, unii au avut succes pe unde au muncit. Alţii, însă, mai puţin. Dar dintre cei care au ales drumul străinătăţii imediat după Revoluţie, cei mai mulţi au poveşti de viaţă cutremurătoare.
Bibliotecarea Tinuţa Grec este borşeancă prin ”adopţie”, ea a venit aici după ce s-a căsătorit cu un borşean. După experienţa pe care a trăit-o încercând să plece ilegal în străintate pe vremea când încă era nevoie de vize, ea s-a întors în Borşa şi a studiat poveştile a 19 localnici care au avut mai mult sau mai puţin succes. Cartea ”Spre ţara făgăduinţei” face referire la fenomenul migraţiei în Borşa.
”Sunt poveşti de viaţă ale borşenilor care au trăit exprienţa Occidentului, printre care sunt şi eu, pentru că şi familia mea a trăit această experienţă. Le-am ales tipologic, adică sunt familii care s-au reîntors, familii care au rămas acolo, familii mixte, în care unul dintre soţi este străin, apoi le-am ales după criteriul geografic, astfel încât să cuprind toate zonele unde a ajuns borşenii, asta înseamnă Europa, dar şi America, Asia sau Australia. În ce priveşte Europa, cele mai multe poveşti sunt din Italia. Unele sunt mai triste, altele mai de succes”, explică Tinuţa Grec.
Copii traumatizaţi de lipsa îndelungată a părinţilor
În cartea ei, ea expune poveşti de viaţă, poveştile unor oameni care au înţeles că banii nu sunt totul, cum este cazul unui borşean ce era la un pas de-a-şi pierde copilul din cauza unei afecţiuni extrem de rare. Sunt oameni care şi-au schimbat sistemul de valori după aceste experienţe.
”Foarte mulţi copii au rămas traumatizaţi pe viaţă. Aşa este povestea soţilor Timiş Mariana şi Grigore, care în primii 14 ani din viaţa copiilor lor au lipsit, pentru că ei au fost în Italia. Când au venit într-o vacanţă acasă, le-au luat pe fetiţe la Băile Felix, iar fetiţa cea mică, seara, a început să plângă după bunica ei. Nu-i cunoştea prea bine pe părinţii ei. Vă daţi seama ce dureros e pentru o familie. Atunci s-au hotărât să se întoarcă acasă pentru că şi aşa au pierdut prea mult”, spune Tinuţa Hosu.
Copii transportaţi pe osia trenului pe sub Canalul Mânecii
Despre aceste perioade din viaţa lor însă oamenii nu vorbesc foarte uşor. ”Îţi vor spune că <am plecat într-o zi de joi în '98, într-o zi de vară> şi imediat vor sări la subiectul <am început să lucrez>. Dar foarte puţine detalii legate de acel drum, care putea să dureze două, trei săptămâni de mers pe jos din Borşa şi până în Trevizo. Pe jos, prin canale, pe câmpuri prin Serbia, Croaţia. Cei care au plecat prin '96-'98 majoritatea au mers pe jos”, completează primarul Sorin Timiş.
”Am un coleg de facultate stabilit la Londra. Avea cinci fraţi mai mici decât el. Pe fiecare dintre ei l-a transportat din Franţa în Anglia pe osia de la trenul ce trece pe sub Canalul Mânecii. Copii de 10-12 ani. O dată a apărut la ştiri că o trupă de români a reuşit să se conecteze la reţeaua care supraveghea trenul care tercea prin Canalul Mânecii şi reuşeau să oprească ternul respectiv câteva secunde, înainte de a intra în tunel, perioadă în care urcau pe tren, pe osia de la tren şi treceau pe cealaltă parte. Unul din copii, de 12 ani, când a ajuns pe cealaltă parte, a avut nevoie de jumătate de oră să-l convingă să-şi desprindă mâinile de pe osie”, mai povesteşte primarul.
Inspector decredite la bancă, astăzi primar, ieri – transportator între Borşa şi Milano
Şi primarul Sorin Timiş face parte din categoria celor care au luat drumul străinătăţii. ”Experienţa mea în ocident a început în 98. Eu am fost unul dinte fericiţi. Eu am ajuns cu viză. Am ajuns în Italia luni dimineaţă, cumnaţii mei şi-au lua două zile libere să-mi arate zona şi m-au dus în locul unde se duceau toţi borşenii. Într-o fostă bază unde erau 30-40 de maşini, camioane abandonate, plin de corturi şi barăci din carton şi cu un munte de gunoaie în mijlocul parcării, cu şobanii cât pisicile. Şi acolo trăiau 500-600 de români. Acolo şi-au început fiecare borşean viaţa în Occident. Unii au stat o noapte, două, trei, alţii au stat mai mult în corturile respective”, continuă el.
Fiind dintre cei privilegiaţi, cu viză şi cu rude la care să locuiască, Sorin Timiş mergea în locul de întâlnire al românilor doar pentru a ”lua pulsul”. ”Acolo era un punct de întâlnire, ca un parc unde se întâlnesc copiii de la bloc în fiecare seară, se întâlnesc acolo şi de colo pleacă acasă. Aproape pe oricine găseai acolo. Nu cred că exista să stai mai mult de cinci minute şi să nu vezi pe cineva nou. Acolo am avut surprinderea să văd pentru prima dată mai mulţi negri care vorbeau româna perfect. Erau din Nigeria şi au fost studenţi la Iaşi, după ce s-au întors în Nigeria şi apoi au emigrat în Italia”, mai spune el. După ce a lucrat la diferite firme, inclusiv pe şantier, s-a întors în ţară pentru câţiva ani, unde a lucrat ca inspector credite la o bancă, iar aoi de transport persoane între Borşa şi Milano. Primar, spune c-a ajns dintr-o joacă.
”Într-o iarnă, fără ocupaţie, ne-am adunat vreo 10-15 tineri întorşi din Occident şi am zis că deja conducerea din primărie, care avea 12 ani vechime, n-a făcut nimic. Am zis că ar trebui să facem ceva, dacă nu-i putem schimba, măcar să-i încurcăm. Atunci, candidatul nostru a fost Toader Mihali, eu am fost consilier local, după aia am ajuns viceprimar, iar după ce el a demisionat, eu am câştigat alegerile de anul trecut, din mai”, spune el.
Peste graniţă, în portbagajul maşinii
Munca în Italia însă a fost un moment foarte important din viaţa lui, aşa cum a fost şi pentru biblotecara Tinuţa Grec. Dacă povestea primarului a fos una destul de "soft”, Tinuţa a avut parte de emoţii mult mai puternice. ”Soţul meu a mers pentru prima oară în 1991, ca refugiat imediat după revoluţie. A stat într-un centru de refugiaţi în Belgia. În 1994 a reuşit să mă aducă şi pe mine. Am călătorit ok până în Slovacia, iar de acolo în Germania am trecut în portbagajul maşinii. Bineîneles că mi-a fost frică. Eram în primele luni după moartea primului meu copil şi nu am mai vrut să stau acasă singură, mai ales că eu eram venit de la Argeş aici. Aşa că am făcut tot posibilul să ajung şi eu la soţul meu în Belgia. Am locuit şi eu câtva luni acolo, dar am rămas însărcinată cu fetiţa şi lucram la un garaj de maşini, iar produsele toxice de acolo mi-ar fi puut pune în pericol sarcina aşa că am revenit în ţară. Singură, cu avionul, iar la aeroport era cât pe ce să fiu arestată pentru că nu aveam viză de intrare. Apoi, pe aeroport în Bucureşti, m-au întrebat cum de nu am nicio viză în paşaport. Au zis să nu e mai întâmple şi mi-au dat drumul. Apoi după o vrem s-a întors şi soţul”, povesteşte femeia.
După un timp s-a întors şi soţul ei şi viaţa lor a urmat un curs normal. Dar asta a inclus o nouă plecare, de data asta în Italia, însă acum sunt cu toţii acasă. Acum au o casă, copiii la facultate, iar mirajul occidentului nu-i mai atinge. Dar ei sunt dintre cei care au reuşit.
Mai puteti citi:
Se încarcă comentariile...
