Maramureşul, în topul judeţelor cu cele mai multe intervenţii pentru prelevări de organe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi este o tehnică relativ recent intrată în Maramureş, donarea respectiv prelevarea de organe pare să fie acceptată şi agreata de cei care au posibilitatea să salveze o viaţă. Din anul 2013, de când Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare a primit acreditarea pentru prelevarea de organe, în Maramureş s-au efectuat 15 intervenţii de acest fel.

Aflat pe primele locuri în topul judeţelor în ceea ce priveşte prelevarea de organe, Maramureşul a avut, în mai puţin de un an de la înfiinţarea secţiei, printre cele mai multe intervenţii de felul acesta din ţară. „Stăm destul de bine în general, deci între toţi cei care au intrat de mult şi fac prelevări de ani de zile. Dintre cei care au intrat ultimul an, suntem cam pe primul loc. Anul trecut am făcut 11 prelevări şi s-au mai declarat încă 22 care, dintr-un motiv sau altul, nu s-au putut realiza”, a explicat Andrei Mureşan, şeful Secţiei AŢI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

Dificultatea procedurii este depăşită de satisfacţia unei vieţi salvate. Deşi paşii ce trebuie urmaţi pentru a finaliza o astfel de operaţie încep de la verificarea donatorior, obţinerea acordului şi până la anunţarea reţelei care se ocupă de transplanturi, timpul de realizare a întregii proceduri este vital pentru reuşita transplantului. „Gândindu-ne la ce se realizează când reuşeşti să oferi un organ cuiva, şi să-i redai practic viaţa, atunci nu este greu. Nu este greu nimic. Sigur că fiecare prelevare de organe trebuie bine pregătită în primul rând. Nu oricine care ajunge în faza de moarte cerebrală este şi posibil donator de organe. Trebuie oferite numai organe sănătoase şi care nu au riscul de a îmbolnăvi gazdă, primitorul“, mai explica Andrei Mureşan.

Deşi unii maramureşeni sunt sceptici în a alege să doneze organe, mare parte dintre aceştia înţeleg şi sunt dornici să ajute. „Aparţinătorii sunt, aşa cred că este populaţia, împărţită pe mai multe părţi. Sunt mulţi care sunt de acord aproape de la început, îşi dau seama că fac o faptă bună, adică prin ei redau viaţa la minim 3-5-8 persoane. Pentru că dacă se preleva toate organele care se pot transplanta dau viaţa la mulţi oameni. Cei care sunt porniţi să facă o faptă bună, aceştia înţeleg foarte repede“, a adăugat Andrei Mureşan.

Citeşte şi:

Operaţie de prelevare de organe la Spitalul Judeţean Sibiu, la care a participat şi medicul Radu Zamfir

Intervenţie pentru prelevare de organe, premieră la Spitalul Judeţean Neamţ

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite