Ce obligaţii legale au şoferii implicaţi în accidente rutiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soferii care provoaca accidente rutiere au cateva obligatii legale
Soferii care provoaca accidente rutiere au cateva obligatii legale

În judeţul Maramureş în ultima perioadă sunt tot mai mulţi şoferii care provoacă accidente rutiere şi care părăsesc locul faptei fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului. Numai în perioada 3-7 august şase şoferi au ales să plece de la locul accidentului fără a ţine cont de faptul că riscă până la 7 ani de închisoare.

Potrivit OUG 195/2002 privitoare la Codul Rutier conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.

Apoi, orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, precum şi în situaţia în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunţe de îndată poliţia şi să apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, existent în reţelele de telefonie din România.

Legea subliniază cât se poate de clar că este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul.

Noul Cod Penal prevede că părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.

Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale, atunci când conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare, o         victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Facem precizarea că, în conformitate cu prevederile Noului Cod Penal, părăsirea locului faptei de către conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului, cu scopul de a declara ulterior că au consumat băuturile alcoolice după producerea accidentului, nu face decât să le agraveze situaţia, („Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”).

În contextul aspectelor prezentate, SERVICIUL RUTIER MARAMUREŞ face apel la TOŢI CETĂŢENII, participanţi la traficul rutier, indiferent de categoria din care fac parte, ca o conştientizare asupra necesităţii stringente de creştere a gradului de siguranţă în trafic, să dea dovadă de spirit civic prin aportul la identificarea celor care comit accidente rutiere şi părăsesc locul faptei. În fond, această chestiune reprezintă obligaţia fiecăruia dintre noi, atât din punct de vedere legal, cât şi moral. 

Mai mult, identificarea şi deferirea justiţiei a celor care comit asemenea fapte, reprezintă, de departe, câştigul tuturor participanţilor la trafic care-şi doresc o circulaţie rutieră mai sigură. Orice informaţie, chiar dacă aparent este nesemnificativă, poate fi utilă poliţiei rutiere pentru identificarea autorilor accidentelor cu fugă (tip autovehicul, marcă, culoare, număr înmatriculare sau o parte din caracterele acestuia, accesorii sau elemente particulare, atipice, particularităţi legate de funcţionarea/nefuncţionarea sistemului de iluminat-semnalizare, direcţie de deplasare, număr de persoane în autovehicul, semnalmente ale autorului, mod de producere a accidentului, etc), au anunţat oficialii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite