FOTO Bătăi de cap pe părinţii elevilor de clasa I. Peste 7000 elevi, lăsaţi fără abecedare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inceput de an scolar cu probleme in Maramures FOTO:Rares Moise/Adevarul
Inceput de an scolar cu probleme in Maramures FOTO:Rares Moise/Adevarul

Început de an şcolar în şcolile din judeţul Maramureş. Emoţii multe, copii pentru care vacanţa s-a terminat şi începe problema trezitului de dimineaţă, părinţi mulţumiţi şi nemulţumiţi. Dacă pentru copiii mai mari începutul de an şcolar nu aduce probleme legate de manuale, pentru cei care sunt acum în clasa a I-a şi a II-a problemele sunt la ordinea zilei.

Un număr de 4243 de copii de clasa a I-a la nivel de judeţ Maramureş au început şcoala fără abecedar. La aceştia se adaugă alţi 3163 elevi de clasa a II-a, lăsaţi tot fără manuale. 

Temeri de părinte

Părinţii celor aproape 8000 de elevi din judeţ pentru care începutul de an şcolar a venit fără manuale sunt nemulţumiţi. Ei se tem cel mai tare că vor trebui să scoată bani din buzunar, când acest lucru nu este normal.

Nu când toată ziua se spune că învăţământul este gratuit. Alexandru Ruja este tatăl unui băieţel care în 15 septembrie a început clasa a II-a. El se declară nemulţumit de sistemul de educaţie din România, de fiecare dată la debut de an şcolar fiiind probleme.

Sunt părinte de elev de circa 10 ani şi de zece ani toate se fac pe capul părinţilor, ultima verigă. Acum încă o dată s-a dovedit acest lucru. Cine vrea, poate să intre şi să vadă pe internet că cei care au contestat licitaţia sunt tocmai cei care au manualele gata făcute.

Încă o dată părinţii trebuie să cumpere manualele şi apoi vedem noi cum stăm. Din ce am văzut la stiri, ministrul spunea că cei de la clasa a I-a fac nu ştiu ce repetiţii, două săptămâni, iar cei de clasa a II-a vor merge cu manualele vechi.

O să vedeţi că va trebui să cumpărăm toate manualele şi undeva la mijlocul semestrului I sau început de semestru II vor veni acele manuale. Nu ne încurcă, doar că vor costa toate, a declarat Alexandru Ruja, părinte.

Profesorii, puşi în faţa faptului împlinit

Odată festivităţile de început de an şcolar terminate, fiecare copil a ajuns în clasa sa. A urmat o şedinţă cu părinţii, cărora li s-au adus la cunoştinţă problemele existente. Pentru început copiii au fost primiţi cu surprize. Dulciuri, au mâncat pizza, au primit un aşa-zis orar.

“Am început anul şcolar cu bine, datorită părinţilor. Datorită lor am realizat şi mobilierul şcolar şi sperăm să fie bine. De abecedare nu ştim nimic, din păcate. Sperăm să se rezolve cât de repede problema, pentru că au de suferit micii şcolari. Abecedarul este cartea de căpătâi şi trebuia să fie pe masa lor azi”, a declarat Maria Bălaşa, învăţătoare la Şcoala nr. 8 Baia Mare.

Vă reamintim că din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar urma să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală. Numai că datorită unor contestaţii care s-au făcut, manualele nu au ajuns încă pe banca de şcoală. Oficialii Ministerului Educaţiei dau asigurări că situaţia se va remedia în două săptămâni.

 

 

 

 

 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite