Povestea unui mic jaf local: Pompe de apă cumpărate de edilii din comuna Măgura, de patru ori mai scump, de la un consilier local care vinde haine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bugetul comunei Măgura a fost prejudiciat cu 25 de mii de lei odată cu achiziţia pompelor de apă FOTO Mircea Merticariu
Bugetul comunei Măgura a fost prejudiciat cu 25 de mii de lei odată cu achiziţia pompelor de apă FOTO Mircea Merticariu

Primăria Măgura, condusă de primarul Constantin Trăistaru şi viceprimarul Iordache Costraş, a cumpărat două pompe submersibile, pentru reţeaua de apă, de la o firmă care vinde haine în comună şi este deţinută de soţia consilierului liberal Ionuţ Trăistaru. Preţul plătit a fost de patru ori mai mare decât este valoarea pe piaţa liberă. În timp ce edilii se învinovăţesc reciproc, consilierul Trăistaru spune că nu-i aparţine firma.

Pe 27 iulie 2015, Primăria Măgura cumpără de la societatea Marisimo Style, înregistrată în comună, care are ca obiect de activitate vânzarea confecţiilor şi are un singur angajat, două pompe submsersibile, două tablouri de comandă şi un cablu.
Pentru Pompa Pedrollo 4 SR 15/24 de 7500 de watti, care costă 6024 de lei la producător, edilii din Măgura au plătit din bani publici 19800 de lei iar pentru pompa de 4 mii de watti Pedrollo 4sr 8/23, care costă 4152 de lei, la producător, au plătit 16.300 de lei. Numai din această achiziţie, făcută printr-o simplă semnătură, bugetul comunei a fost prejudiciat cu 25 de mii de lei.


Întrebat de ziarul Adevărul, primarul a dat vina pe serviciul de achiziţii publice şi pe viceprimarul Iordache Costraş, după ce a făcut şi afirmaţia că la achiziţie a fost luat în calcul preţul cel mai mic. „A fost o selecţie de oferte, conform OUG34. Nu am fost direct implicat. Eu eram în concediu atunci, era viceprimarul la muncă. S-a luat în calcul, probabil, preţul cel mai mic“, afirmă Constantin Trăistaru, care spune că atât Iordache Costraş, cât şi Ionuţ Trăistaru ar fi conspirat la schimbarea lui din fruntea liberalilor din Măgura. „Nu sunt rudă cu Ionuţ Trăistaru, e doar coincidenţă de nume. El se înţelege bine cu viceprimarul. Tot ei m-au schimbat, de la ei mi se trage totul“, spune primarul Trăistaru.

Chitanţă Primăria Măgura FOTO Mircea Merticariu


Edilul din Măgura şi-a pierdut susţinerea PNL, după ce ANI a cerut încă din 2014, trimiterea lui în judecată pentru conflict de interese penal. În fruntea partidului a fost uns Iordache Costraş iar Ionuţ Costraş a rămas în aceeaşi formaţiune.


Iordache Costraş, viceprimar al comunei Măgura, afirmă că nu avea atribuţii pe partea de achiziţii şi că primarul Trăistaru fuge de răspundere. Mai mult, acesta spune că nu cunoaşte firma Marisimo Style. „Eu nu am atribuţii pe achiziţii, acestea sunt în subordinea primarului. El ori e plecat, ori e în concediu, niciodată nu răspunde. Cine putea să dea dispoziţie pentru achiziţie, dacă nu el, ca ordonator de credite“, spune Iordache Costraş (FOTO Facebook).


Ionuţ Trăistaru, consilier local în comună, afirmă că nu este firma sa şi a refuzat să ofere alte detalii. Potrivit datelor oficiale, SC Marisimo Style SRL din Măgura, care se ocupă de comercializarea articolelor de îmbrăcăminte, are un singur administrator şi angajat. Este vorba de soţia lui Ionuţ Trăistaru, Maria Simona Turcea, care însă pe numărul disponibil pe internet nu a răspuns apelurilor telefonice. 

Iordache Costraş FOTO Facebook

Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, societatea cu un singur angajat a avut în 2015 o cifră de afaceri de 206 mii de lei şi un profit net de 31 mii de lei (n.r. mare parte din vânzarea la suprapreţ a pompelor în comună).


Cazul acestei achiziţii a fost reclamat procurorilor. Până acum, Parchetul Judecătoriei Bacău nu a răspuns solicitării ziarului Adevărul, dacă cei implicaţi în această „poveste“ au „calitatea“ de suspecţi sau inculpaţi, pe motiv că purtătorul de cuvânt ar fi în concediu. Totodată, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde au fost reclamate mai multe fapte, printre care şi această achiziţie, potrivit unui răspuns oficial al instituţiei, cei trei nu figurează ca suspecţi sau inculpaţi.


Primarul Constantin Trăistaru şi viceprimarul Iordache Costraş, trimişi în ajun de campanie electorală în judecată pentru conflict de interese penal

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău au finalizat pe 26 aprilie cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Trăistaru Constantin, primar al comunei Măgura, sub aspectul săvârşirii a şase infracţiuni de conflict de interese şi Costrăş Iordache, viceprimar al comunei Măgura, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la conflict de interese. În urmă cu doi ani, Constantin Trăistaru a fost reclamat la Parchetul  de pe lângă Judecătoria Bacău de Agenţia Naţională de Integritate, pentru că a semnat pentru angajarea fiului în primărie.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: La data de 15.01.2013, inculpatul Trăistaru Constantin a semnat contractul individual de muncă prin care fiul său a fost angajat în funcţia de consilier juridic debutant în cadrul Consiliului Local Măgura, jud. Bacău, iar ulterior, în perioada 11.04.2013 – 6.02.2014, a emis 5 dispoziţii prin care a dispus numirea acestuia în calitate de secretar al unor comisii de negociere, activităţile desfăşurate în baza acestor decizii fiind remunerate cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare.

În sarcina inculpatului Costrăş Iordache s-a reţinut că a sprijinit activitatea inculpatului Trăistaru Constantin prin iniţierea, la data de 12.12.2012, a unui proiect de hotărâre privind modificarea HCL – ului referitoare la înfiinţarea Compartimentului „Aparatul permanent” al Consiliului Local Măgura, în sensul modificării organigramei şi statului de funcţii, prin transformarea postului de consilier juridic gr. II în consilier juridic debutant, urmărind exclusiv crearea aparenţei de legalitate pentru a permite angajarea fiului inculpatului Trăistaru Constantin. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare la Judecătoria Bacău. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie“, se arată în comunicatul Parchetului Curţii de Apel Bacău.
 

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite