O tânără din Bacău a dat peste cap radarul poliţiei. Viteza uluitoare cu care a fost depistată pe E85

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra, de 23 de ani, a fost prinsă cu viteză în cadrul unei acţiuni privind prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente.

Poliţiştii de la Servicul Rutier Bacău au depistat în trafic, pe DN 2 E 85, în afara localităţii Oreavu, o conducătoare auto în vârstă de 23 de ani, din Bacău, la volanul unui autovehicul care circula cu viteza de 202 km/h.

Tânăra s-a ales cu o amenda zdravănă şi i-a fost suspendat şi dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent,  între 1.305 şi 2.900 de lei).

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite