O fetiţă care s-a jucat cu chibriturile a murit într-un incendiu. Fratele ei este în comă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii s-au jucat cu chibriturile FOTO Desteptarea
Copiii s-au jucat cu chibriturile FOTO Desteptarea

Tragedia a avut loc într-un apartament din municipiul Bacău. Un alt copil, de numai câteva luni, a fost scos din casă în ultimul moment.

O fetiţă în vârstă de patru ani a murit şi fratele ei de trei ani este în comă, după un incendiu pe care l-au provocat chiar ei. Copiii se aflau în garsoniera în care locuiau cu părinţii şi se jucau cu chibriturile. Ei au dat foc unei saltele, iar focul s-a extins în tot apartamentul.

"Copiii de 3 ani şi 4 ani, un băiat şi o fetiţă, erau singuri în dormitor, s-au jucat cu chibriturile şi au dat foc la pat. Au fost degajări mari de fum de la salteaua patului, s-a creat panică şi în casă şi în bloc. Copilul de 3 luni a fost evacuat din primele momente, iar cei doi copii au fost găsiţi inconştienţi de echipele de căutare-salvare ale ISU, şi predaţi SMURD", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, potrivit Observator TV.

Fetiţa a murit la spital, în urma unui stop cardiorespirator, iar băieţelul se află în comă, fiind transferat la un spital din Iaşi.

ISU Bacău a intervenit la eveniment cu 23 pompieri, 2 autospeciale şi echipajul SMURD.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite