FOTO VIDEO Reîncep protestele împotriva exploatării gazelor de şist. Activiştii ecologişti se mobilizează în 60 de oraşe din România şi străinătate

FOTO VIDEO Reîncep protestele împotriva exploatării gazelor
de şist. Activiştii ecologişti se mobilizează în 60 de oraşe din România şi
străinătate

Proteste în Bacău şi în 60 de oraşe din ţară şi străinătate împotriva exploatării gazelor de şist FOTO Mircea Merticariu

Duminică, 6 aprilie, în peste 60 de localităţi din România şi în mai multe oraşe din străinătate vor avea loc mitinguri şi marşuri împotriva „exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice”. Protestul din Bacău va avea loc la ora 15, în Piaţa Tricolorului şi va fi organizat de Asociaţia Iubim Natura.

Ştiri pe aceeaşi temă

Organizatorii manifestaţiilor de protest cer Parlamentului şi Guvernului României interzicerea prin lege a fracturării hidraulice în explorarea şi exploatarea hidrocarburilor neconvenţionale, inclusiv a gazelor de şist şi anularea hotărârilor care stau la baza începerii explorărilor. „Protestele împotriva fracturării hidraulice au intrat într-o nouă etapă. În timp ce la Pungeşti se pregăteşte primul foraj, alte perimetre au fost concesionate pentru explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor de şist. Metoda fracturării hidraulice, în cea mai agresivă formă, începe să fie implementată pe ascuns atât la exploatările clasice de petrol şi gaze, pentru creşterea productivităţii, cât şi la explorările din largul Mării Negre, fără niciun fel de studiu de impact asupra sănătăţii şi mediului“, se arată în comunicatul semnat de George Epurescu.  

Tehnologia fracturării a fost interzisă în multe localităţi şi ţinuturi din 18 state din SUA şi ţări europene precum Franţa şi Bulgaria. În România, protestele au început în urmă cu doi ani. Ecologiştii de la Asociaţia Iubim Natura cred că protestele vor avea efect la populaţie, care se va mobiliza pentru stoparea exploatării gazelor de şist.„Sper ca băcăuanii să vină la protest, să ne susţină. Totodată, această zi naţională de luptă împotriva fracturării hidraulice cred ca va influenţa decizia guvernanţilor în privinţa interzicerii exploatării gazelor de şist“, a spus Florin Suciu, presedintele Asociaţiei „Iubim Natura“.

Protestele sunt susţinute de aproape 100 de ONG-uri din toată ţara, Marea majoritate sunt grupate în Coaliţia pentru Mediu, Mişcarea de Rezistenţă de la Pungeşti, Asociaţia România Fără Ei, Comunitatea Uniţi Salvăm, Academia Civică Bihor, Asociaţia România Vie, Asociaţia Femeilor Universitare, Asociaţia Cetăţenilor Abuzaţi din România, DobroGeea, Mişcarea Naţională de Rezistenţa şi Centrul de Intervenţie Civică. La proteste, în unele locuri din ţară vor participa şi primari şi preoţi din zonele afectate de lucrările privind explorarea şi exploatarea gazelor de şist.

 

Noile proteste vor începe sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 15, în mod simbolic la Pungeşti, judeţul Vaslui. Dumică, mii de manifestanţi vor ieşi în stradă în principalele oraşe ale României. 

Reincep protestele impotriva exploatarii gazelor de sist FOTO Mircea Merticariu  

Imagini din aceeasi galerie
  • Reincep protestele impotriva exploatarii gazelor de sist FOTO Mircea Merticariu  
  • Reincep protestele impotriva exploatarii gazelor de sist FOTO Mircea Merticariu  
  • Reincep protestele impotriva exploatarii gazelor de sist FOTO Mircea Merticariu  
  • Reincep protestele impotriva exploatarii gazelor de sist FOTO Mircea Merticariu  
  • Reincep protestele impotriva exploatarii gazelor de sist FOTO Mircea Merticariu  
  • Reincep protestele impotriva exploatarii gazelor de sist FOTO Mircea Merticariu  
Distribuie imaginea
citeste totul despre: