Cum a fost anulat Theaterstock 2016, Festivalul Internaţional de Artele Spectacolului de la Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul Theaterstock nu va mai avea loc în acest an
Festivalul Theaterstock nu va mai avea loc în acest an

Festivalul Theaterstock 2016 nu va mai avea loc, pe motiv că nu există filă bugetară. Cosmin Necula, primarul ales al băcăuanilor, a luat această decizie astăzi, pe baza adreselor primite de la funcţionarii Direcţiei Juridice şi ai Direcţiei Economice din Primărie, aceeaşi care s-au opus constant organizării festivalului în 2015, angajaţi de fosta administraţie liberală.

Theaterstock, Festivalul Internaţional de Artele Spectacolului de la Bacău, nu va mai avea loc. Primarul Cosmin Necula explică decizia pe baza notificărilor primite de la departamentele din Primărie, peste care legal nu poată să treacă. „Mi s-a spus că nu există buget pentru aşa ceva, nu există filă bugetară. Eu trebuie să respect legea şi să ţin cont de răspunsurile primite de la specialiştii din instituţie“, a precizat, pentru ziarul Adevărul, primarul Cosmin Necula.


În bugetul aprobat de fosta administraţie liberală există prevăzute sume pentru educaţie şi cultură, dar insuficiente, care vor fi direcţionate către proiectele nerambursabile pe legea 350/2005 şi pentru alte evenimente, gen „Zilele Bacăului“. Exista şi posibilitatea unui parteneriat, pentru organizarea evenimentului.

Proiectul Theaterstock, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului de la Bacău, nu a fost dorit de administraţia liberală, care s-a temut ca primarul Romeo Stavarache, candidat independent în acest an, să nu câştige imagine în plus şi să rupă din voturile candidatului Dragoş Luchian. Actriţa Anca Sigartău, fostul manager al Teatrului Municipal Bacovia a făcut festivalul, în ciuda opoziţiei politicienilor cu funcţie de decizie atunci.


Anca Sigartău: „Am făcut tot ce a fost omeneşte ca această ediţie să se întâmple“


Atât actriţa Anca Sigartău, cât şi Dragoş Pandele, organizator al primei ediţii Theaterstock, chemaţi la Bacău pentru a primi vestea şi-au manifestat dezamagirea în postări pe Facebook. „Le multumesc tuturor directorilor de teatru si colegilor care m-au sustinut, care au crezut in mine si au crezut in miracolul unui fenomen cultural care a putut trezi un oras si constiinte. Le cer scuze pentru ca au blocat date, pentru ca le-am dat speranţa. Cer iertare tuturor celor care si-au rupt zile de concediu pentru Theaterstock. Cer iertare tuturor locuitorilor Bacaului care si-au dorit acest festival şi care au crezut ca voi putea depăşi mafia locala. Îmi cer iertare pentru ca am îndrăznit!. .. Acum, la final pot spune ca am făcut tot ce a fost omeneşte posibil ca aceasta ediţie sa se întâmple. ..si da, ţin capul sus!“, a spus Anca Sigartău, într-o postare pe sit-ul de socializare.


Dragoş Pandele: „Am aruncat la gunoi un an de negociere cu trupele de teatru, în beneficiu comunităţii“


Şi Dragoş Pandele şi-a exprimat regretul pentru anularea ediţiei a doua a Theaterstock. „Dezamagire exista, in seara asta am aruncat la gunoi ani de munca, ani in care fata de companiile straine de teatru de strada am incercat sa construiesc o relatie de incredere. Am aruncat la gunoi un an de negociere, in beneficiul comunitatii, pentru editia a doua Theaterstock. Cel mai probabil imi voi petrece urmatoarele zile incercand sa explic, sa anulez, sa caut solutii pentru companiile deja blocate. Dar asta e, spun cat se poate de sincer. Oamenilor care s-au bucurat de Theaterstock le doresc sa se poate bucura in continuare de cultura“, a scris Dragoş Pandele pe Facebook.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite