Sechelariu s-a făcut stăpân peste Grădiniţa „Letea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Educatoarele de la Grădiniţa „Letea“ sunt apreciate atât de copii, cât şi de părinţi
Educatoarele de la Grădiniţa „Letea“ sunt apreciate atât de copii, cât şi de părinţi

Fostul primar al Bacăului a câştigat în instanţă imobilul unde învaţă 100 de copii şi spune că nu o va desfiinţa doar dacă va găsi înţelegere la actualii şefi ai municipalităţii. Închiderea Grădiniţei „Letea“ ar adânci criza locurilor în învăţământul preşcolar din Bacău. 8.000 de copii rămân acasă în fiecare an.   

100 de copii din Grădiniţa „Letea“ ar putea fi nevoiţi să-şi ia o vacanţă prelungită, cu cinci luni înainte de sfârşitul anului educaţional.  Omul de afaceri Dumitru Sechelariu, care deţine şi societatea Letea, a obţinut în instanţă dreptul de proprietate asupra imobilului în care funcţionează unitatea de învăţământ.

Fostul primar al Bacăului susţine totuşi că nu are de gând să schimbe destinaţia clădirii, dar doar în condiţiile în care găseşte înţelegere la Primărie. „În cartier ar fi nevoie şi de o creşă. Eu am planuri mari, dar finalitatea acestora nu depinde de mine“, spune Sechelariu.Acesta precizează că este dispus să cedeze grădiniţa în schimbul unui teren de la Consiliul Local.

Oficialii Primăriei se feresc să facă declaraţii

De cealaltă parte, autorităţile locale susţin că situaţia rămâne deocamdată, neschimbată. „Nu am primit nicio comunicare oficială din care să rezulte o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei. Până atunci nu facem nicio declaraţie“, a precizat Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău. De când s-a dus vestea că procesul privind dreptul de proprietate asupra Grădiniţei „Letea“ a fost pierdut de Consiliul Local, părinţii preşcolarilor stau cu sufletul la gură.

„Domnul Sechelariu ar putea să păstreze destinaţia actuală a grădiniţei. A ajutat atâţia oameni şi copii amărâţi! Poate nu-l lasă inima să ne întoarcă spatele“, spune Vasilica Dumitru, una dintre mămici. „Eu am avut un copil aici. Acum îl am pe al doilea. Şi eu am învăţat aici. E nevoie de o grădiniţă în cartier“, o completează şi Eugen Gheorgheică. Unitatea de învăţământ preşcolar Letea este funcţională din 1939 şi este cea mai veche din judeţul Bacău.     
Schimbarea destinaţiei Grădiniţei „Letea“ ar adânci criza locurilor în învăţământul preşcolar băcăuan. „În fiecare an se depun de două ori mai multe cereri de înscriere decât numărul de locuri existente“, explică Viorel Coşeraru, directorul Grupului Şcolar Industrial „Letea“.

Peste 8.000 de copii nu au locuri la grădiniţă         

Acelaşi lucru se întâmplă la toate grădiniţele din judeţul Bacău. „Anul trecut au fost prinşi în învăţământul preşcolar aproximativ 5.000 de copii. Anul acesta avem cam tot atâtea locuri“, precizează Florin Lazăr, inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar. În plus, şi educatorii decid dacă numărul de micuţi cuprinşi în învăţământul preşcolar creşte sau scade.

„Dacă se acceptă un număr mai mare de copii în grupă, atunci rămân mai puţine cereri pentru înscrierea la grădiniţe nerezolvate“, menţionează Lazăr. În judeţ sunt 519 grădiniţe, la 32.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani. Capacitatea unităţilor preşcolare este de 24.000 de locuri, motiv pentru care un sfert nu merg la grădiniţă.     

Liliana Ioncea, funcţionar: Am copil în grupa mijlocie la „Letea“ şi sunt foarte mulţumită. Ar fi păcat să se desfiinţeze.

Maria Nica, pensionară: La „Letea“ au învăţat copiii mei, iar acum îmi aduc aici şi nepoţii.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite