Chiriaşii ANL refuză să devină clienţii CET

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii oraşului se pregătesc să-i branşeze pe locatari la sistemul centralizat, indiferent dacă aceştia sunt sau nu de acord. Cele 36 de familii din blocul de pe strada Narciselor au deja centrală proprie, de care sunt foarte mulţumiţi.

Consilierii locali au adoptat luna trecută o hotărâre prin care mai multe blocuri ANL din oraş vor fi racordate la CET. Practic, centralele termice de scară pe gaz metan, aflate la subsoluri, devin inutile. Cele 36 de familii care locuiesc în blocul ANL de pe strada Narciselor 2 bis contestă însă decizia edililor. Ei sunt foarte mulţumiţi de performanţele actualei centrale şi spun că CET nu le poate oferi decât servicii scumpe şi proaste. „O asemenea hotărâre ne duce practic în urmă cu 20 de ani. Dacă au montat centrală termică de scară, de ce acum vin şi fac o altă investiţie care nu este necesară şi mai mult chiar, va fi în dezavantajul locatarilor?“, se întreabă revoltat Alin Odobişteanu, unul dintre chiriaşii ANL.


Şefii Primăriei promit facturi cu 30% mai mici


Locatarii spun că nimeni nu a plătit facturi la gaz mai mari de 250 de lei pe timpul iernii şi au beneficiat de căldură şi apă caldă non-stop. Ei se tem acum că vor pierde aceste beneficii. „CET-ul funcţionează cum vrea el şi când vrea el. Nu vrem să ne trezim în plină iarnă că ne lasă fără căldură sau că facem baie la lighean. Centrala termică este foarte bună. Primăria îşi bate joc de noi“, a spus supărat Gabriel Măgureanu, un alt locatar.


Deşi oamenii au făcut reclamaţii peste reclamaţii, şefii din Primărie sunt hotărâţi să-şi ducă la îndeplinire planul. „Noi avem în derulare un program de dezvoltare a sistemului centralizat de termoficare a oraşului şi nu ne putem abate de la el. Locatarii vor plăti mai puţin cu aproape 30% la întreţinere dacă sunt mutaţi la CET, decât dacă se încălzesc de la centrala termică pe gaz“, a declarat Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău.


Deocamdată nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu centrala de bloc care a costat 40.000 de lei şi care urmează să fie demontată. „Îi vom găsi o întrebuinţare, dar deocamdată nu s-a luat o decizie în acest sens“, a adăugat Tomescu.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite