Se închide circulaţia pe autostradă timp de patru zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia pe autostrada A11 (între nodul DN 7 şi nodul A1 Nădlac-Arad) se va închide timp de patru zile pentru efectuarea unor lucrări.

Anunţul a fost făcut de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara care informează participanţii la trafic că, în perioada 10 -14 iulie 2017  se închide circulaţia pe sectorul cuprins între km 0+000 – 2+300, pentru execuţia lucrărilor de refacere a îmbrăcăminţii rutiere.

În această perioadă, traficul rutier se va desfăşura deviat, pe următoarele variante de ocolire:

Pentru relaţia Timişoara – Nădlac, pentru direcţiile Oradea, Deva: A1 km 544+936 (Nod A1 cu A11) – A1 km 555+308 (Nod Pecica) – DN 7 km 552+800 – Arad (Oradea-Deva).

Pentru relaţia Nădlac – Timişoara, pentru direcţiile Oradea, Deva: A1 km 546+936 (Nod A1 cu A11) – A1 km 538+800 (Nod A1 – Arad cu DN 69) – DN 69 km 45+800 – Arad (Oradea – Deva).

Lucrările sunt executate de JV FCC Construccion S.A. – PORR Bau Gmbh.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi aflate în administrarea D.R.D.P. Timişoara pot fi obţinute de la Dispeceratul regional, la numărul de telefon 0256/246.620 sau accesând pagina de internet www.drdptm.ro

Vă mai recomandăm: UPDATE Circulaţia pe autostrada A 2 a revenit la normal. Traficul s-a desfăşurat cu greutate din cauza unui accident

Restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A2 şi pe mai multe drumuri naţionale, din cauza unor lucrări

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite