Program festiv variat cu ocazia Zilei Naţionale a României. Arădenii sunt aşteptaţi la spectacole rock, pop şi folclorice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii sunt aşteptaţi să ia parte, timp de patru zile, la evenimentele prilejuite de Ziua Naţională a României. Festivităţile din acest an se desfăşoară sub genericul „Arad, Întâiul oraş al Unirii”, marcând importanţa politică şi administrativă a intelectualilor arădeni care au pregătit Marea Unire.

La fel ca în anii precedenţi, de a alege din programul festiv variat, atmosfera care li se potriveşte, profitând de weekend-ul prelungit.

Ziua de 28 noiembrie este dedicată unei sesiuni naţionale de comunicări ştiinţifice „Aradul -centru politic al românilor transilvăneni”, eveniment organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Arhiepiscopia Aradului şi Serviciul Judeţean Arad al Arhivelor Naţionale. Acţiunea va debuta la ora 10, în sala Regele Ferdinand.

Ziua de 29 noiembrie este dedicată arădenilor iubitori de muzică rock, care se vor putea bucura de concertul aniversar Cargo, care vor urca pe scenă pentru a sărbători 30 de ani de activitate. În deschidere, începând cu ora 18, vor concerta trupele Underdose, On The Edge şi  Blackjack.

Iubitorii de muzică pop au ocazia de a participa la concertele din 30 noiembrie, tot începând cu ora 18. Headlinerii de luni sunt What’s Up şi Antonia.

Ziua de 1 decembrie va fi sărbătorită prin expoziţii, sesiuni de comunicări, dar şi într-un cadru festiv tradiţional. Sala Regele Ferdinand va găzdui o expoziţie intitulată „Participarea arădenilor la Primul Război Mondial şi la înfăptuirea României Mari”, iar de la ora 18 profesorul Ioan Tuleu va avea o prezentare referitoare la „Mărturii din cel de-al Doilea Război Mondial, memorialistică”. De asemenea, primarul Gheorghe Falcă va avea o întâlnire cu veteranii de război şi văduvele acestora.

Începând cu ora 17 se dă startul şi spectacolelor folclorice tradiţionale, unde arădenii vor putea asculta atât solişti vocali locali precum Ionuţ Langa, Mariana Şuşca sau Ştefan Muntenaş, cât şi ansambluri folclorice şi artişti naţionali îndrăgiţi precum Robert Târnăveanu, Tudor Furdui Iancu, Ovidiu Homorodean şi Matilda Pascal Cojocăriţa.

Concertele vor avea loc pe platoul Palatului Administrativ, iar organizatorii evenimentelor sunt Centrul Municipal de Cultură şi Primăria Arad.

Vă mai recomandăm: Concediul de 1 Decembrie, varianta ieftină pentru vacanţa de iarnă: cât costă un city-break într-un oraş european

Parada de 1 Decembrie nu va fi organizată la Arcul de Triumf. Consilier general: „Lucrările sunt blocate, riscăm să pierdem toată finanţarea“

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite