Ziua şi şoferul băut la volan. Ce reiese dintr-o statistică a poliţiei din Teleorman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşină de poliţie  FOTO: Adevărul
Maşină de poliţie  FOTO: Adevărul

Reprezentanţii IPJ Teleorman spun că de la începutul anului şi până miercuri, 10 octombrie, 218 şoferi s-au urcat băuţi la volan. Data de 10 octombrie a fost ziua cu numărul 283 din 2018.

De la începutul anului şi în prima parte a lunii octombrie, poliţiştii din judeţul Teleorman au aplicat 218 sancţiuni contravenţionale şoferilor prinşi băuţi la volan. 

Oamenii legii au mai constatat 166 de infracţiuni privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 19 dintre acestea fiind infracţiuni de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Informarea IPJ Teleorman însumează cifre de la începutul anului şi până pe 10 octombrie. Data de 10 octombrie este ziua cu numărul 283 din anul 2018.

IPJ Teleorman mai precizează, în comunicatul de presă, că fapta unui şofer prins băut la volan poate fi încadrată la: contravenţie - când aparatul alcooltest afişează o valoare sub 0,4 mg alcool pur în aerul expirat; şi se sancţionează cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile; sau la infracţiune - când aparatul alcooltest afişează o valoare de 0,4 mg alcool pur în aerul expirat sau mai mare; în acest caz este obligatorie recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, conducătorul auto este condus la o unitate sanitară şi  se întocmeşte dosar de cercetare penală; fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Poliţia mai subliniază că dacă şoferul va fi condamnat pentru comiterea acestei infracţiuni, i se va anula permisul auto.

„Alcoolul la volan este o combinaţie periculoasă, care nu de puţine ori a fost cauza unor accidente grave. Alcoolul este absorbit rapid în sânge. Pe măsură ce concentraţia de alcool creşte, creierul este din ce în ce mai afectat. 

(...) Este important să ştiţi că mulţi oameni judecă greşit abilitatea de a conduce după dexteritatea fizică. Este o abordare greşită, pentru că cele mai multe accidente produse de alcool nu sunt cauzate de execuţia incorectă a manevrelor - direcţionare, frânare - , ci din cauza gândirii incorecte în fazele de identificare, predicţie şi luare a unei decizii în timpul conducerii.

(..) Pe măsură ce creşte cantitatea de alcool din sânge, corpul pierde din ce în ce mai multe dintre funcţiile care îi permit să conducă în siguranţă. Probabilitatea de a provoca un accident creşte exponenţial, încă dinainte ca şoferul să se simtă ameţit. 

Conducerea sub influenţa alcoolului, chiar şi la o concentraţie mică, este o adevărată ruletă rusească.

Iată cum creşte riscul de accident în funcţie de concentraţia de alcool din sânge: 0,5 – 0,9 la mie: risc de 11 ori mai mare; 1,0 – 1,4 la mie: risc de 48 de ori mai mare; peste 1,5 la mie: risc de 380 de ori mai mare“, se mai arată în comunicatul poliţiştilor.

Mai puteţi citi:

A adormit cu ţigara aprinsă. Unui sătean din Teleorman i-a ars o parte din acoperiş şi mobilier din două camere

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite