Comuna Moşteni, fruntaşă la vot: au mers la urne 92,66% din alegătorii înscrişi în liste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 57% a fost prezenţa înregistrată la scrutinul din 2 noiembrie în Teleorman. Cea mai mare prezenţă la vot s-a înregistrat în comuna Moşteni (92,66%), iar cea mai slabă la Băbăiţa (40,88%).

Recordul de voturi s-a înregistrat în Teleorman, la Moşteni, comună patronată de primarul liberal Vică Tăbărana. Aici au mers la urne 92,66% dintre locuitorii comune. Din cei 1240 de alegători înscrişi în liste, au ratat ”votarea” doar 91 de săteni. Moşteni este localitatea cu cea mai mare prezenţă la vot din Teleorman.

Pe locul doi se situează comuna Stejaru, unde au mers la urne 84,61% dintre alegătorii înscrişi în liste. Şi la Vităneşti prezenţa la urne a fost mare: 79,20%.

Printre comunele care au avut prezenţă la vot mai mare de 70% se numără Bogdana, Ciuperceni, Mârzăneşti, Putineiu, Cosmeşti, Slobozia Mândra, Saelele, Măgura, Poroschia, Balacci, Călineşti.

Cea mai slabă prezenţa la vot s-a înregistrat la Băbăiţa (40,88%), Bragadiru (43,97%), Siliştea Gumeşti (44,77%) şi Pietroşani (46,20%).

La Alexandria s-au prezentat la urne 51,29% dintre alegători.  La Zimnicea au votat 52,71% dintre alegători, iar la Turnu Măgurele 46,46%. La Roşiorii de Vede prezenţa a fost de 46,46%, iar la Videle de aproximativ 61%.

Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite