Narcisa Niţu: „nu trebuie să lăsăm nici un neuron să sfoiegească”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Narcisa Niţu este unul dintre profesorii care au câştigat aprecierea cititorilor, dar şi a redacţiei „Adevărul“ în cadrul campaniei „Profesorii cu care Alexandria se mândreşte“. În urma voturilor, profesoara de fizică, s-a clasat pe locul IV.

Profesoară de fizică la Colegiul Naţional Alexandru Dimitrie Ghica, Narcisa Niţu se bucură de o experienţă de peste 32 de ani la catedră. A reuşit de-a lungul timpului să fie pe rând director-adjunct, inspector şcolar, responsabil cu integrarea europeană, dar şi director.
Este coautoare a unei cărţi pe care a scris-o împreună cu soţul, profesor de matematică la un alt liceu din Alexandria. A reușit să fie printre cei mai iubiți profesori din județ, prin modul său original de predare.

”Îmi place ideea de proiect. Este o altă metodă de evaluare a elevului. La clasele la care predau, cel puţin o notă, copiii o iau pentru proiecte”, ne-a spus doamna Niţu.
Până acum a fost implicată în foarte multe proiecte educaţionale, fiind chiar şi responsabil de implementarea proiectelor cu fonduri structurale. De curând a fost acceptată într-un proiect al Ministerului Educaţiei de monitorizare a competenţelor TIC în învăţământul preuniversitar.

Dacă ar putea întoarce timpul şi-ar dori să lucreze în publicitate
Deşi nu face parte din generaţia tânără de profesori, metodele de predare ale Narcisei Niţu sunt dintre cele mai moderne. Simpatia de care se bucură în rândul elevilor săi este dată şi de faptul că permanent se adaptează şi încearcă să ţină atât pasul cu tehnologia, cât şi cu tinerii.
“Ar trebui să acceptăm, noi profesorii, dar mai ales cei cu vechime, că trebuie să ne schimbăm. În învăţământul românesc s-au produs multe schimbări, iar profesorii trebuie să-şi deschidă mintea mai mult şi să nu rămână într-o inerţie. Învăţământul românesc a fost foarte bun, iar în unele domenii, schimbările care s-au produs nu au fost dintre cele mai bune. Poate ar fi trebuit să mai păstrăm puţin din acel învăţământ tradiţional şi să nu luăm totul ca bun din ceea ce este în afara ţării”, a mai spus dascălul.

Dacă ar mai avea din nou 20 de ani, distinsa doamnă spune că n-ar mai alege cariera de dascăl şi s-ar orienta, mai degrabă, spre o carieră în publicitate.
“Poate m-aş face profesor de informatică, cred. Dar mi-ar plăcea să lucrez în publicitate”, a conchis profesorul.
Narcisa Niţu a fost votată, în cadrul campaniei iniţiate de cotidianul nostru, de 11,06 la sută dintre respondenţi.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite