Căminele de la Furculeşti şi Cervenia au rămas fără finanţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostele unităţi medicale de la Cervenia şi Furculeşti au rămas fără finanţarea de la Ministerul Muncii, pentru că nu s-au transformat în azile funcţionale, până la 1 iulie.

Anunţul a fost făcut de Nicolae Ivăschescu, secretar de stat în Ministerul Muncii, care a venit să inspecteze stadiul lucrărilor la cele două unităţi. “ Vom mai acorda un termen de 60 de zile, până la 1 septembrie pentru îndeplinirea condiţiilor şi standardelor prevăzute, dar în acest interval este sistată finanţarea bugetară” a declarat secretarul de stat. Concret, cele două unităţi mai au termen până la 1 septembrie pentru a deveni azile funcţionale, dar în acest interval nu vor mai primi bani pentru salarii şi utilităţi. Directorii centrelor de la Furculeşti şi Cervenia recunosc că nu ştiu cum se vor descurca în acestă perioadă, fără bani de funcţionare. “ Din cei 20 de angajaţi, majoritatea au intrat în concediu acum. Sistarea finanţării înseamnă că nu vom mai primi bani de salarii sau pentru plata utilităţilor. Nu ştiu cum ne vom descurca”, ne-a spus Adrian Gâdea, directorul Căminului pentru persoane vârstnice de la Furculeşti.
Pentru faptul că nu au reuşit să respecte termenul de 1 iulie dat de minister pentru finalizarea lucrărilor de transformare în azile, cei doi directori dau vina pe birocaţie. Amândoi spun că a fost imposibilă respectarea tuturor paşilor pe care i-a presupus transformarea.” Procedura de strangere a actelor pentru acreditare, organizarea licitaţiei , obţinerea tuturor avizelor au necesitat mai mult timp decât cele 90 de zile acordate. A fost imposibil de respectat termenul” a declarat Nicoale Bulumac, directorul Căminului pentru persoane vârstnice de la Cervenia.




Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite