Teodora Dăian, femeia criminalist de la IPJ Alba
0La doar 27 de ani, este una din puţinele femei-criminalist din România. Teodora Dăian lucrează la Biroul de cercetare a locului faptei din cadrul IPJ Alba de 3 ani. Imediat după ce a absolvit Şcoala de Poliţie de la Câmpina a fost încadrată la serviciul criminalistic.
Născută: 3 mai 1982, la Aiud
Studii: Şcoala de Poliţie de la Câmpina
Famile: căsătorită
„Prima mea pasiune a fost cea legată de investigaţiile criminale. Treptat am descoperit şi criminalistica. Acum o consider una dintre cele mai importante componente ale muncii în poliţie, pentru că permite, tehnic şi ştiinţific, culegerea de probe de la faţa locului“, a precizat Teodora Dăian.
Tehnicianul criminalist îşi împarte timpul între prelevarea probelor de la locul faptei şi prelucrarea lor în laboratorul de specialitate din cadrul Inspectoratului de poliţie al judeţului Alba.
Fiecare speţă este unică
„Fiecare zi, fiecare ieşire în teren este o nouă provocare. Când ajung la faţa locului trebuie să mă pun în locul autorului sau autorilor faptei, trebuie să mă gândesc la calea pe care au urmat-o în câmpul infracţional şi apoi, cum l-a părăsit. Asta ca să pot afla unde se pot găsi probele. Obligatoriu trebuie să mă detaşez de ce se întâmplă în jurul meu, să nu compătimesc partea vătămată, dar nici autorul, trebuie să adun toate probele obiectiv “, a explicat femeia de 27 de ani.
80 la sută din activitate, în teren
Tehnicianul criminalist spune că recoltarea, conservarea şi ambalarea probelor prelevate de la accidente grave, furturi sau crime este imposibilă fără un adevărat arsenal de instrumente de specialitate. Femeia spune că 80 la sută din activitate se desfăşoară în teren. „Îmi amintesc că am avut o speţă, o pruncucidere. Am fost marcată să văd un copil mic, nevinovat care a fost aruncat de mama lui pe geam“, a completat Teodora.
Poliţista susţine că prelucrarea unei singure probe papilare sau de formă poate dura şi 4 ore. Faptul că e femeie nu însemnă că este menajată. Pe teren, în condiţii grele, toţi sunt egali. Curajul şi voinţa o ajută însă, să facă faţă tuturor provocărilor.
Ce-i place: „Îmi plac plimbările prin parc, alături de familie sau prieteni. Iubesc foarte mult florile, în general frumosul, ca oricărei femei. În relaţiile cu colegii de breaslă, dar şi cu oamenii, în general, apreciez corectitudinea. Îmi plac oamenii consecvenţi, care au idealuri sănătoase“.
Ce nu-i place: „Îmi displace minciuna, nu-mi plac oamenii care spun lucruri urâte, puse în ambalaj frumos. Nu accept incorectitudinea, nici laşitatea. Nu-mi plac oamenii care nu reuşesc să-şi ţină promisiunile asumate“.