Alba Iulia: Au început căutările luptătorului anticomunist Andrei Meşter (UPDATE)
0Timp de două zile, o echipă de specialişti a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) se află în comuna Sălciua pentru a căuta rămăşiţele pâmânteşti ale lui Andrei Meşter, fost luptător anticomunist ucis prin împuşcare de fosta Securitate. Săpăturile au început astăzi de dimineaţă.
„Cel mai probabil în a doua parte a zilei ar trebui să apară primele semne ale rămăşiţelor pământeşti, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea cazurilor”, a precizat Cosmin Budeancă, şeful Serviciului Muzee-Memorie din cadrul IICCR. Andrei Meşter nu mai are urmaşi în viaţă, iar reprezentanţii Institutului au demarat operaţiunea din proprie iniţiativă.
Presupus legionar
Andrei Meşter s-a născut în 1901 în satul Parhida, judeţul Bihor. Se presupune că ar fi fost membru al Mişcării Legionare, fiind chiar primarul comunei Sălciua în perioada guvernării legionare. După instaurarea comunismului s-a împotrivit noului regim. La începutul anului 1948, Andrei Meşter şi-a părăsit domiciliul şi a fugit în Munţii Trascăului. Potrivit documentelor aflate în posesia IICCR, s-a adăpostit o perioadă într-un sat apropiat de Sălciua, de unde a fost capturat şi arestat în vara anului 1948.
„Securitatea l-a făcut responsabil de conducerea unei aşa-zise bande de partizani, care în realitate nu a existat. Andrei Meşter a fost reţinut în arestul Securităţii din Turda vreme de aproximativ trei luni, timp în care a fost supus anchetelor şi torturii. În dimineaţa zilei de 20 octombrie 1948, care era zi de târg la Sălciua, a fost scos din arest şi transportat cu maşina Securităţii pe Valea Arieşului până la podul de cale ferată ce traversează pârâul Harâncului”, a declarat Marius Oprea, preşedintele Institutului.
Împuşcat de un securist
Specialiştii ICCR au descoperit o mărturie scrisă a unui martor ocular, care a asistat la asasinarea lui Andrei Meşter. „După ce a fost debarcat din maşină, Andrei Meşter, încătuşat fiind, a fost însoţit de două persoane care aveau fiecare câte un pistol mitralieră. La un moment dat, unul dintre bărbaţii însoţitori a executat o rafală scurtă din apropiere şi pe la spate, împuşcându-l mortal pe Meşter. Ulterior cei doi l-au acoperit superficial cu frunze uscate”, a spus Marius Oprea.
Familia a fost lăsată să îl îngroape abia după o săptămână de la momentul în care a fost omorât. În urma investigaţiilor întreprinse, s-a stabilit faptul că persoana care a tras a fost locotenentul Florea Sabău, cadru operativ la Securitatea din Turda. Crima a fost înfăptuită nu întâmplător în ziua marelui târg de toamnă din Sălciua, deoarece cadavrul trebuia folosit ca „sperietoare” pentru sutele de ţărani care trebuiau să treacă în acea zi prin acel loc, mergând sau venind de la târg.
Primarul din comuna Sălciua a spus că exhumarea este normală în condiţiile în care este vorba despre un erou al comunei. „Ştiu despre Andrei Meşter că a fost un om care a avut curajul să se împotrivească regimului comunist şi din acest motiv merită respectul şi cinstea noastră”, a spus primarul Vasile Lombrea.
Astăzi la ora 15.00 echipa IICCR a descoperit rămăşiţele pământeşti ale luptătorului anticomunist Andrei Meşter. Acestea vor fi scoase din groapă mâine dimineaţă în prezenţa unui preot, a unui medic legist şi a unui procuror. În următoarele zile, Andrei Meşter va fi îngropat în cimitirul din comună.