Robotul umanoid construit de studenţi de la Universitatea din Alba Iulia, premiat la concursul internaţional „RoboTEC“

Robotul umanoid construit de studenţi de la Universitatea din Alba Iulia, premiat la concursul internaţional „RoboTEC“

Echipa de la UAB Alba Iulia şi robotul Jenny 5

O echipă de studenţi de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a câştigat premiul III la concursul internaţional „RoboTEC”, desfăşurat în perioada 24-25 martie, la Universitatea Politehnică din Timişoara. Echipa UAB a participat la competiţie cu proiectul pe care îl dezvoltă în cadrul universităţii albaiuliene, respectiv un robot umanoid numit „Jenny 5”.

Ştiri pe aceeaşi temă

În perioada 24-25 martie, la Universitatea Politehnică din Timişoara s-a desfăşurat a III-a ediţie a concursului de roboţi „RoboTEC”. În total s-au înscris în competiţie 37 de echipe din România şi din străinătate. Roboţii participanţi au putut concura la mai multe secţiuni: line following, maze, sumo şi free-style.
 
La această ediţie, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a participat cu o echipă formată din studenţii Todor Uţ, Tudor Samuilă, Daniel Leah, Alexandru Donea, Daniela Oniţa şi Leontin Neamţu, fiind coordonaţi de către profesorul Mihai Oltean.
 
Echipa UAB a făcut demonstraţii cu proiectul pe care îl dezvoltă în cadrul Universităţii – robotul „Jenny 5”, printre care: urcarea unei rampe de acces, prinderea unei sticle, prinderea unui pahar cu cafea şi strângere de mână. Echipa de studenţi ai Universităţii din Alba Iulia a câştigat premiul al III-lea, la categoria „Freestyle”.
 
 
Jenny 5 este proiectat ca şi o ”mâna dreaptă” într-o casă, unde va ajuta la gătit şi curăţenie, dar va putea să se ocupe şi de grădinărit sau zugrăvit. Robotul poate să-şi urmeze însoţitorul şi, eventual, să-l ajute la cărat bagaje. Construcţia robotului a început în anul 2015. Informaţii complete despre robot şi despre evoluţia acestuia pot fi obţinute pe www.jenny5.org.

citeste totul despre: