„Omul-bulă“ scapă de cagulă
0Supranumit „Omul-băşică" sau „Omul-bulă", Shandra Wishu (foto), în vârstă de 57 de ani, este unul dintre puţinii oameni din lume care suferă de o boală de piele cumplită, ce se manifestă prin apariţia unor băşici pe întreg corpul.
Indonezianul este practic imobilizat în casă, iar atunci când iese îşi acoperă faţa cu o basma şi poartă ochelari pentru a nu fi ridiculizat de oamenii care-l înconjoară. Deşi suferă de această boală de mulţi ani, a decis să-şi facă povestea publică pentru ca urmaşii lui să nu trăiască aceleaşi suferinţe cumplite. Chiar dacă soţia sa nu l-a părăsit, acum doi dintre cei patru copii încep să aibă semne de boală.
Fiul cel mare, Martin Ananda, în vârstă de 32 de ani, şi Lis Candra, de 26 de ani, sunt îngroziţi de faptul că mici tumori încep să apară şi pe corpul lor. Bărbatul s-a lăsat fotografiat de mai multe publicaţii şi speră să găsească o soluţie pentru tratarea bolii.
Coşmarul bărbatului a început cu multă vreme în urmă, pe când avea doar 19 ani. Când a împlinit 24 de ani, băşicile s-au înmulţit pe spate, iar la 32 de ani aproape tot corpul era acoperit. Niciun medic din zecile care l-au consultat nu a găsit o soluţie pentru problemele cu care se confruntă bărbatul. Shandra Wishu a trebuit să se mulţumească cu explicaţia că afecţiunea este generată de factori genetici, posibil cauzată de o anomalie a sistemului nervos.
Pentru a scăpa de acest coşmar, bărbatul a folosit o mulţime de creme, însă acestea nu i-au ameliorat starea. „Nu a existat niciun tratament special pentru boala mea. Mereu mi se spunea să merg la un dermatolog şi apoi eram trimis la altul şi la altul pentru că nimeni nu ştia cum să mă trateze. Până la urmă am renunţat", povesteşte Chandra. De atunci, situaţia lui s-a înrăutăţit. „Boala are un impact puternic asupra mea. Băşicile se inflamează şi mă mănâncă. Pentru a preveni inflamaţiile, dar şi pentru a mă feri de ochii lumii, mă îmbrac cu trei jachete şi-mi acopăr capul atunci când ies afară", mai spune indonezianul.