Laboratorul secret al Google există!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul produs scos pe piaţă de inginerii din Laboratorul X  ar putea fi maşina fără şofer
Primul produs scos pe piaţă de inginerii din Laboratorul X ar putea fi maşina fără şofer

Reprezentanţii celui mai mare motor de căutare au vorbit pentru prima oară despre Google X, laboratorul în care se realizează cele mai îndrăzneţe proiecte ale companiei.

Laboratorul secret al companiei Google, în care se spune că se fac cele mai avangardiste experimente şi se dezvoltă cele mai noi tehnologii, se află la Mountain View, California (SUA), unde este şi sediul central al gigantului IT&C, relatează „The New York Times".

Până acum, niciun oficial al companiei americane nu a recunoscut existenţa laboratorului în care oamenii de ştiinţă ar lucra la proiecte precum lifturi spaţiale sau frigidere conectate la internet şi despre existenţa căruia s-a aflat la mijlocul lunii noiembrie din presă. După câteva săptămâni de suspans, reprezentanţii Google au recunoscut existenţa acestuia, menţionând că investiţiile făcute nu sunt atât de mari cum s-a speculat. „Posibilităţile sunt extraordinare, iar sumele investite sunt mici în comparaţie cu cele alocate activităţilor noastre de bază", au precizat oficialii companiei. Ei au evitat însă să facă declaraţii şi despre proiectele testate în acest laborator misterios.

Liftul spaţial şi frigiderul inteligent

Presa americană a scris totuşi că inginerii ar lucra la proiecte precum liftul spaţial sau frigiderul conectat la internet. Dacă acesta din urmă pare mai realistic, „misiunea" acestuia fiind să comande automat produse atunci când se goleşte, liftul spaţial este considerat mai degrabă un proiect ştiinţifico-fantastic. Astfel, inginerii Google şi-ar dori să facă legătura între Pământ şi o staţie spaţială printr-o cabină cu ajutorul căruia să poată fi trimise în spaţiu obiecte sau chiar persoane.

Maşina fără şofer

Unul dintre experţii în inteligenţă artificală care lucrează în laborator a declarat pentru presa americană că unul dintre proiectele la care se lucrează în Laboratorul X va vedea lumina zilei înainte de sfârşitul acestui an, dar că până atunci nu poate spune despre ce e vorba. Potrivit jurnaliştilor de la „The New York Times", acesta ar putea fi maşina care merge fără şofer. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite