Saliva, un posibil tratament pentru diabet
0Un studiu recent subliniază rolul unei enzime conținute de salivă în reglarea nivelului de glucoză din sânge, descoperire care ar putea ajuta la tratarea diabetului zaharat.
Cunoscută de acum două secole pentru rolul său în digestia amidonului, un complex de zahăr care se găsește în cereale și în produsele amidonoase, această enzimă (denumită științific amilază) are și proprietatea de reglare a nivelului de glucoză din sânge.
Această descoperire le aparține cercetătorilor de la Institutul Monell din Philadelphia, care au studiat reacțiile unor subiecți sănătoși după ingestia unei soluții pe bază de amidon. Cercetătorii au împărțit participanții la studiu în două grupuri: unii care prezentau un nivel ridicat de amilază, iar alții – un nivel scăzut.
Efecte după 10 minute
Specialiștii au observat că, după primele zece de la administarea amidonului, persoanele care aveau un nivel ridicat de amilază prezentau şi un nivel mai ridicat de insulină comparativ cu celelalte. Cercetătorii afirmă însă că legătura dintre producţia de insulină la nivelul pancreasului şi contactul dintre amidon şi amilază la nivel bucal trebuie cercetată în amănunt.
Nivelul de enzime variază în funcţie de factorii genetici
Abigail Mandel, autorul principal al acestui studiu, concluzionează că doi indivizi pot avea răspunsuri foarte diferite ale glicemiei după o singură administrare de amidon. "Într-adevăr, persoanele cu un nivel ridicat de amilază pot consuma mai multe produse cu amidon. Atenţie însă, o dietă bogată în amidon ar putea crea rezistenţă la insulină în cazul anumitor persoane, în funcţie de moștenirea genetică, atrage atenţia specialistul.
Citeşte şi:
De ce este bine să mănânci carne de miel
Poftim la cele mai bune trufandale!